Ochelari 3D pentru Facebook

Data publicării:
ochelari

San Francisco. La sfârşitul unei zile de muncă, câţiva pasionaţi ai realităţii virtuale se adună într-un complex pus la dispoziţie de o companie americană. Scopul este acela de a experimenta dispozitive care să facă accesibilă imersiunea în realitatea virtuală de pe reţelele de socializare. De altfel, Facebook a achiziţionat, cu nu mai puţin de două miliarde de dolari, o companie care produce ochelari virtuali.

„Momentul în care sistemul a fost cumpărat de Facebook a fost probabil acela în care comunitatea de dezvoltatori a devenit interesată. Sectorul a fost inundat de o mulţime de investiţii. Poate că reacţia cea mai importantă a fost intrarea Google pe această piaţă”, a declarat Adam Bruce, director companie producătoare de ochelari virtuali.

Companii care nu beneficiază însă de asemenea patroni cu dare de mână mizează pe inventivitate. Una dintre ele a inventat un suport de carton, asemenea ochelarilor virtuali, în care rolul lentilelor este preluat de telefonul inteligent.

Cu o simplă aplicaţie 3D, acesta te duce direct în lumea virtuală.

„E ca şi cum ai aduce lumea virtuală în rândul maselor pentru un preţ extrem de accesibil. Va fi o modalitate pentru ca oamenii să aibă o primă experienţă a lumii virtuale înainte de a achiziţiona sisteme mai elaborate”, a explicat Craig Dalton, cofondator companie producătoare de ochelari.

Dezvoltatorii spun că astfel de dispozitive pot avea şi un rol curativ.

Cu ajutorul acestui dispozitiv putem controla fiecare aspect al imaginii transmise fiecăruia dintre ochi: o putem face 3D în totalitate, adică îi putem da o perspectivă 3D de profunzime, astfel încât, cu ajutorul sistemului de localizare, se poate privi peste tot”, a afirmat James Blaha, cofondator companie producătoare de ochelari.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri