Sari la conținut

Revin PC-urile la modă?

Vânzarile de PC-uri au încheiat declinul înregistrat în ultimii cinci ani. Pentru prima dată începând din 2012, a fost înregistrată o creștere a vânzarilor de desktopuri și laptopuri.

În primul trimestru al anului, acestea au depășit 60 milioane de unitați, cu aproape 400.000 mai multe față de câte erau comercializate în primele trei luni ale anului trecut, potrivit unui raport al companiei de cercetare IDC.

Analiștii pun această creștere pe seama unui val de reînnoiri ale computerelor achiziționate în anii de vârf și mai ales a vânzarilor mai mari către companii. În plus, a scăzut și interesul pentru tablete, care se estimează că vor coborî sub 40 milioane unitați în primul trimestru.

Cu toate acestea, piața PC-urilor este cu 30% mai mică față de nivelul din 2011. Un declin puternic a fost resimțit în ultimii ani, după ce telefoanele inteligente - și, inițial, și tabletele - au diminuat piața tradiționala de PC-uri.

Schimbari, în primul trimestru al anului, au avut loc și în topul producătorilor. HP a înregistrat una dintre cele mai mari creșteri și a depășit Lenovo, pentru a atinge o cotă de piață de aproape 22%. Apple continuă să-și păstreze cota de 7% din această piață. Desktopurile arată, astfel, că au viață lungă, mai ales că pe anumite segmente, precum cel al jocurilor video, continuă sa fie în plină creștere.