Se lansează arma informatică împotriva „trollilor”

Data actualizării: Data publicării:
google facebook

Google lansează „Perspective”, un instrument informatic bazat pe un sistem de inteligență artificială (AI) care moderează în mod automat comentariile online pe forumuri, rețele de socializare sau alte platforme media, blocând mesajele al căror conținut încalcă regulile de limbaj ale acestor medii, conform AFP.

google facebook

Această interfață informatică, pe care Google o propune în mod gratuit, le va permite editorilor să creeze programe ce vor detecta mesajele „toxice” și le vor bloca sau modera înainte de publicare.

„Perspective” a fost testat pe mai multe platforme media, printre care New York Times, The Guardian și Wikipedia. Acest instrument dispune de un AI capabil să învețe singur. Scopul este de a ușura sarcina echipelor de moderatori ai platformelor media, ce sunt deseori copleșiți de numărul mare al comentariilor rasiste, jignitoare, ce cuprind aluzii sexuale sau pur și simplu sunt imprecații ce afectează activitatea pe astfel de medii.

„Platformele media încearcă să încurajeze reacțiile și discuțiile pornind de la conținutul publicat, însă trierea a numeroase comentarii pentru a le identifica și bloca pe cele care încalcă eticheta site-urilor presupune foarte mult timp, muncă și bani”, conform lui Jared Cohen, președintele departamentului Jigsaw, incubatorul Google care a construit acest instrument.

Programul este disponibil pentru platformele media membre ale grupului „Digital News Initiative” al Google, dar și pentru toate rețelele de socializare, precum YouTube, Twitter sau Facebook.

Algoritmul pe baza căruia funcționează instrumentul „Perspective” permite filtrarea mult mai rapidă a mesajelor decât ar putea să o facă o echipă de moderatori cu experiență.

Sursa: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri