Sari la conținut

Sistemele de monitorizare a traficului pot fi compromise prin dispozitivele cu Bluetooth

Foto: Gulliver/Getty Images

Cercetarea expertului Kaspersky Lab a avut loc în Moscova, asupra unei rețele de senzori rutieri care colectează informații din trafic — în special numărul de vehicule de pe șosele, tipul lor și viteza medie.

"Această informație este transferată către centrul de comandă al municipalității. Autoritățile responsabile cu fluidizarea traficului primesc informațiile și le folosesc pentru a actualiza o hartă a traficului rutier, în timp real. Harta, la rândul ei, ar putea ulterior să constituie o sursă de informații utile pentru construcția sistemului de drumuri sau pentru automatizarea sistemelor de control al semafoarelor. Prima problemă de securitate descoperită de cercetător a fost numele companiei, tipărit pe cutia senzorilor. Această informație crucială l-a ajutat pe expertul Kaspersky Lab să găsească mai multe informații online despre cum funcționează dispozitivul, ce programe folosește etc", se arată în comunicatul Kaspersky Lab, citat de Agerpres.

Potrivit sursei citate, cercetătorul a descoperit că programul folosit pentru a interacționa cu senzorul, ca și documentația tehnică, erau disponibile pe site-ul companiei, și în fapt aceasta din urmă explica foarte clar ce comenzi pot fi date dispozitivului de către un terț.

"Mergând, pur și simplu, în apropierea dispozitivului, cercetătorul a reușit să-l acceseze prin Bluetooth, pentru că nu era implementat niciun proces serios de autentificare. Oricine cu un dispozitiv cu Bluetooth și un program de aflare a parolelor prin încercarea a numeroase variante s-ar putea conecta la un senzor rutier în acest mod. Folosind programul și documentația tehnică, cercetătorul a putut observa toate datele colectate de dispozitiv. Mai mult, a reușit să modifice modul în care dispozitivul colectează date: de exemplu, modificarea tipului de vehicul înregistrat, din mașină în camion, sau modificarea vitezei medii din trafic. Prin urmare, toate informațiile noi erau false și nu se aplicau nevoilor reale ale orașului", menționează compania.

Infrastructura de transport dintr-o metropolă modernă reprezintă un sistem foarte complicat, conținând diferite tipuri de senzori, camere video și sisteme inteligente de semaforizare. Toate informațiile strânse de aceste dispozitive sunt furnizate autorităților municipale și analizate în timp real. Pe baza acestor informații, pot fi luate decizii despre viitoare construcții de drumuri și se poate face planificarea infrastructurii de transport rutier. Dacă datele sunt compromise, pot surveni pierderi majore pentru un oraș.

Cercetarea Kaspersky Lab a fost derulată în cadrul inițiativei Smart Cities, pe care compania o sprijină.