Sari la conținut
News Alert

Surprizele Apple: Două smartphone-uri și modele noi de iPad și Apple TV

Sunt fericit să vă prezint cele mai noi modele de iPhone”, a declarat Tim Cook, preşedintele Apple.

Foto: Gulliver/Getty Images

În faţa a 7.000 de invitaţi, Apple a lansat cele mai noi modele de iPhone. Acestea păstrează designul iPhone 6, uşor îmbunătăţit, şi au procesoare cu 70% mai rapide comparativ cu modelele precedente. Cele două modele au display-uri de 4,7, respectiv 5,5 inci, iar preţul lor de pornire este de 199 de dolari.

iPhone 6S vine şi cu o nouă culoare pentru carcasă, este vorba de rose gold. În plus, noile smartphone-uri sunt dotate cu funcţia Force Touch, cu ajutorul căreia vor fi recunoscute trei tipuri diferite de atingere: o atingere uşoară, o apăsare şi o apăsare mai puternică. Prin intensitatea cu care va fi atins ecranul, vor putea fi controlate diverse funcţii ale sistemului de operare.

Foto: Gulliver/Getty Images

Surprizele gigantului din Cupertino nu s-au oprit aici. A fost lansată şi o nouă versiune de iPad.

Acesta este iPad Pro. Este cel mai performant şi mai puternic iPad pe care l-am creat. Este dotat cu tehnologii şi inovaţii uluitoare”, susține Tim Cook.

Cu o diagonală de 12,9 inci, iPad Pro este cea mai mare tabletă prezentată până acum de Apple. Dispozitivul are patru difuzoare care modifică sunetul de la dreapta la stânga în funcţie de cum este înclinat iPadul. Apple promite că iPad Pro este mai rapid decât 80% dintre tabletele apărute pe piaţă în ultimele luni şi are o autonomie a bateriei de 10 ore.

Tableta vine şi cu o tastatură inteligentă şi va fi disponibilă în trei variante de culori - argintiu, auriu şi gri, iar preţul de pornire este de 799 de dolari.

Tot în cadrul evenimentului de seara trecută, Apple a prezentat şi o versiune îmbunătățită a Apple TV, un model mai performant, cu un procesor mai puternic şi o „telecomandă Siri” care răspunde la comenzi vocale.

Noutăţile anunţate de mai marii Apple nu i-au impresionat pe investitori. Acţiunile Apple au scăzut pe bursă cu aproape două procente.

(VIDEO. Flavia Negoescu, realizatoarea emisiunii „2.0”, comentează lansarea noilor produse Apple)