Sari la conținut

Telefoanele cu sistem de operare Android pot fi găsite printr-o simplă căutare Google

Foto: Mediafax

Potrivit Mediafax, care citează Wall Street Journal, pentru a identifica locul unde se află un telefon, utilizatorul trebuie să scrie „find my phone” în câmpul de căutare din Google.

Pentru ca serviciul să funcţioneze, trebuie ca utilizatorul să se fi autentificat anterior pe dispozitivul cu Android folosind contul de Google şi să aibă instalată cea mai recentă variantă a aplicaţiei Google. În cazul în care dispozitivul mobil a fost pierdut sau uitat, utilizatorul poate folosi orice browser, de pe orice calculator sau dispozitiv mobil, pentru a intra pe pagina www.google.com unde se va autentifica folosind acelaşi cont utilizat şi pe dispozitivul mobil pierdut, şi va efectua o căutare folosind termenii „find my phone”.

Browserul va afişa o fereastră din Google Maps (serviciul de hărţi al motorului de căutare), pe care va fi marcată poziţia geografică a telefonului mobil, cu condiţia ca dispozitivul să fie încă pornit şi să aibă o conexiune funcţională la internet.

Serviciul de localizare oferă apoi posibilitatea de a declanşa soneria telefonului, în cazul în care dispozitivul este în apropiere, dar utilizatorul nu îl vede, pentru a-l ajuta pe acesta să-l găsească.

 


Această actualizarea a aplicaţiei, care a fost anunţată miercuri pe reţeaua Google+, nu va funcţiona pentru dispozitivele iPhone sau iPad, chiar dacă au aplicaţia Google instalată, fiind dedicată exclusiv dispozitivelor care folosesc sistemul de operare Android.

Anterior, Google oferea serviciul de localizare doar prin intermediul aplicaţiei sale Android Device Manager, care este în continuare disponibilă şi poate fi utilizată pentru a reseta codul de deblocare sau PIN-ul unui dispozitiv de la distanţă şi chiar ștergerea tuturor informaţiilor de pe un telefon mobil sau tabletă.