VIDEO. Recordul pentru cel mai lung zbor cu un hoverboard, doborât de un român

Data publicării:
icon

 

Cătălin Alexandru Duru s-a ridicat la cinci metri altitudine şi a parcurs lungimea a peste două terenuri de fotbal, respectiv peste 275 de metri, înainte de a ateriza în apele lacului Ouareau din Quebec, Canada.

El susţine că acest dispozitiv pe care l-a inventat în 12 luni poate fi folosit oriunde şi poate atinge înălţimi „înspăimântătoare”, pe care le va explora în viitor.

Potrivit Mediafax, Cătălin Alexandru Duru trebuia să atingă o distanţă de peste 50 de metri pentru a depăşi precedentul record Guinness, dar performanţa sa, de peste 275 de metri, a fost una zdrobitoare.

După ce a stabilit acest record mondial, Cătălin Alexandru Duru a declarat că a vrut să arate că un zbor stabil pe un hoverboard poate fi obţinut de un om în picioare şi controlat doar prin înclinarea picioarelor sale.

Hoverboard-ul a apărut pentru prima oară în 1989 în partea a doua a francizei SF „Back to the Future/ Înapoi în viitor”, regizată de Robert Zemeckis, fiind o planşă zburătoare folosită pentru transportul personal.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri