Călătoria în timp este posibilă, însă doar în viitor, susţine un fizician britanic

Data publicării:
cox 2467726k

Principala întrebare care se pune este aceasta: poate fi construită o maşină a timpului?. Răspunsul este da, putem să călătorim în viitor", a declarat Brian Cox, profesor de fizica particulelor la Universitatea Manchester. "Oamenii vor avea aproape o libertate totală în călătoria lor în viitor".

Potrivit cercetătorului britanic, călătoriile în viitor sunt posibile pe baza teoriei generale a relativităţii, enunţată de Albert Einstein. "Oamenii vor putea să călătorească câteva sute de ani sau chiar câteva mii de ani în viitor, dacă vor călători cu o viteză foarte mare, apropiată de viteza luminii".

Discovery News a explicat teoria denumită "Paradoxul gemenilor". "Imaginaţi-vă o pereche de gemeni - unul stă pe Terra (Geamănul A), în timp ce celălalt (Geamănul B) se îmbarcă pe o navă spaţială şi călătoreşte în spaţiu cu o viteză relativistă. În comparaţie cu intervalul de timp trăit de A pe Terra, intervalul de timp trăit de B în spaţiu se micşorează. Dacă timpul curge mai încet pentru B, atunci, când acesta va reveni pe Terra, unde timpul a curs mult mai repede, A va fi îmbătrânit semnificativ mai mult decât B. Mecanismul din spatele acestui fenomen se numeşte "dilatarea timpului" şi el are efecte cu atât mai puternice, cu cât oamenii vor călători în spaţiu cu viteze care se apropie tot mai mult de viteza luminii", informează Discovery News.

Să te întorci înapoi din viitor sau să călătoreşti într-un anumit punct din trecut este mult mai puţin probabil, consideră Brian Cox. Bazându-şi teoria pe popularul serial ştiinţifico-fantastic britanic "Doctor Who", Brian Cox spune că personajul principal din acest serial, supranumit "The Doctor", ar avea nevoie de o "gaură de vierme" pentru a putea să se întoarcă în trecut. Existenţa acestei punţi teoretice, descrisă ca un fel de scurtătură în binomul spaţiu-timp, propusă de savanţi pe baza teoriei generale a relativităţii a lui Einstein, nu a fost niciodată demonstrată. Şi, chiar dacă o "gaură de vierme" ar fi descoperită sau ar fi creată, nimeni nu poate să garanteze că oameni ar putea într-adevăr să o folosească pentru a călători în timp.

Brian Cox nu este însă singurul cercetător care consideră, în teorie, că o "gaură de vierme" le-ar permite oamenilor să călătorească înapoi în timp. La începutul acestui an, astrofizicianul Eric W. Davis de la EarthTech International Institute for Advanced Studies a declarat că o "gaură de vierme" ar fi cea mai bună opţiune pentru călătoriile în timp. Însă, aşa cum a recunoscut şi acest cercetător, a fi nevoie de "un efort herculean pentru a transforma o gaură de vierme într-o maşină a timpului".  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri