Sari la conținut

Cât ar putea dura refacerea atmosferei de pe Marte?

NASA vrea să transforme Marte într-o planetă locuibilă. Se gândeşte ca, până în 2050, să instaleze un câmp magnetic în jurul astrului, pentru a-i proteja atmosfera de vânturile solare.

marte - nasa

În urmă cu miliarde de ani, Planeta Roşie era scăldată de ape. Probele strânse de roverul Curiosity arată că pe locul unui crater de la suprafaţa astrului se afla un lac. Prin urmare, aici ar fi trebuit să existe cel puţin viaţă microbiană.

Dar fără un câmp magnetic, vânturile solare au spulberat în spaţiu atmosfera planetei.

Acum, savanţii de la NASA vor să refacă atmosfera de pe Marte, pentru ca apa din interiorul planetei să curgă din nou la suprafaţă.

Iar soluţia găsită de ei ar fi un scut magnetic care să protejeze atmosfera astrului de vânturile solare. Asta le-ar permite şi astronauţilor să exploreze planeta, fără să fie afectaţi. Numai că refacerea atmosferei ar putea dura chiar şi 700 de milioane de ani.

Urmăriți pe Digi World, în fiecare vineri, de la ora 19:00, „Jurnalul de Științe”, cu Teodora Băloi.