Sari la conținut
News Alert

Ce s-a întâmplat cu natura și oamenii, în 1816, anul în care nu a existat vară

Istoria dezastrelor naturale este presărată cu uragane, inundații și chiar asteroizi, dar cele mai fascinante calamități de pe Terra au venit din interiorul acesteia odată cu erupțiile vulcanilor, scrie site-ul Mentalfloss.com.

vulcan bun

Foto: Shutterstock

Despre erupția vulcanului Vezuviu care a îngropat orașul Pompei se învață la școală, dar alți câțiva au devastat Pământul cu adevărat. Printre aceștia se numără vulcanul Tambora din Indonezia care a erupt acum puțin peste 200 de ani, în 1815. Au murit atunci aproape 90.000 de oameni, iar efectele au fost devastatoare. Norul de cenușă a acoperit aproape întreaga emisferă nordică și a împiedicat lumina soarelui să mai ajungă la suprafața Pământului.

Zgomotul produs de explozie s-a propagat pe o distanță de 2.500 de kilometri, iar lava a fost aruncata pe o rază de 1.300 de kilometri. Viața în apropierea vulcanului Tambora a revenit la normal abia după aproape o sută de ani. În urma erupției a rămas un crater cu un diametru de 11 kilometri.

Catastrofa naturală istorică din 1815 a provocat „iarna vulcanică”. Din cauza lipsei razelor de soare, temperaturile au scăzut pe întreaga planetă cu câteva grade și au provocat crize alimentare grave. În multe comunități s-a instalat foametea, iar iarna s-a instalat în plină vară.

Cercetătorii au explicat că atunci când un vulcan erupe, cenușa ajunge până la zonele cele mai înalte din atmosferă, iar de acolo se poate răspândi pe tot globul pământesc. Acești nori de cenușă blochează radiațiile solare și cauzează o răcire a climei care se poate prelungi până la doi ani de la eveniment. Totodată, erupțiile vulcanice emană și sulf, sub forma de gaz. Când acest gaz ajunge în stratosferă se transformă în particule de acid sulfuric care reflectă razele solare, contribuind la reducerea numărului celor care ating solul terestru.

Erupția din 1815 a vulcanului Tambora din Indonezia a eliminat o cantitate foarte mare de cenușă, care s-a răspândit în atmosferă. Anul următor, 1816, este cunoscut ca „anul fără vară” - frig și zăpadă au fost semnalate în lunile iunie și iulie în zone din Statele Unite, Europa și China unde s-au înregistrat ninsori în lunile iunie și iulie.

Scăderea bruscă a temperaturii a fost devastatoare pentru agricultură. Fenomenele de îngheț au distrus culturi întregi de cereale. De asemenea, legumele și fructele nu au putut crește, iar multe animale au murit. Asta a dus la foamete în multe zone ale lumii.

Din fericire, schimbarea dramatică a vremii nu a durat mult. Temperaturile au revenit la normal după doi ani, în 1817, iar natura a început să se refacă încet odată cu dispersarea particulelor ce împiedicau razele de soare să atingă solul.

Un astfel de dezastru natural se poate întâmpla oricând. În 2010, în Islanda a fost o erupție destul de însemnată care a perturbat grav traficul aerian din Europa. Viața de zi cu zi a oamenilor din apropierea vulcanului Eyjafjallajökull a fost afectată în mare măsură.

O erupție vulcanică de dimensiunea celei din 1815 în timpurile noastre ar fi catastrofală. Asta, pentru că densitatea populației a crescut considerabil la nivel global în ultimii 200 de ani, iar potențialele victime ar fi de ordinul zecilor de milioane. În plus, în plină globalizare, comunicarea și transportul aerian ar fi date peste cap complet și, pe lângă foametea care s-ar instala din cauza vremii, milioane de oameni ar rămâne fără serviciu, consecințele fiind greu de imaginat.