Drona viitorului vine din Marea Britanie. Aeronava poate fi ghidată prin satelit din orice punct al globului

Data publicării:
drona

Denumită Taranis, după numele zeului celtic al tunetului, drona poate fi considerată cea mai sofisticată armă a Regatului Unit. Ceva mai mică decât un avion de vânătoare, aeronava fără pilot este dotată cu cele mai recente sisteme care o fac imposibil de detectat pe radar.

„În termeni de inginerie, creaţia este excepţională. E o combinaţie între o mulţime de proiecte de design aflate aparent în conflict, precum cerinţele nedetectării prin radar, ale capacităţii de zbor, ale unor sisteme operaţionale excepţionale. Şi toate acestea, într-un sistem aerian fără pilot. Este, cu adevărat, o culme a ingineriei”, a explicat Nigel Whitehead, inginer BAE Systems.

Drona poate fi ghidată prin satelit din orice punct al globului, ceea ce o face mult mai manevrabilă decât dispozitivele de acest fel create până acum. În plus, are o precizie de două ori mai mare în lovirea ţintelor decât dronele utilizate în acest moment.

Drona este produsul muncii cumulate de 250 de oameni de ştiinţă şi ingineri britanici, iar valoarea unei singure aeronave de acest fel se ridică la aproape 250 de milioane de euro.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri