Sari la conținut

Expediţie printre pinguini. Trei cercetători români în Antarctica

Cristina Purcărea, Cristian Coman şi Corina Iţcuş sunt cercetătorii români care au fost luna aceasta în Antarctica, într-o expediţie ştiinţifică. Au colectat 700 de probe de gheaţă, apă şi sol din 48 de locuri, şi urmează să le analizeze la Bucureşti. Va fi o contribuţie românească la studiile mondiale legate de încălzirea globală.

„Noi urmărim impactul schimbărilor climatice şi al poluării într-o zonă mult mai puţin expusă din punctul de vedere al poluării şi mult mai expusă din punctul de vedere al încălzirii globale asupra microcosmosului”, spune Cristina Purcărea, cercetător.

Rezultatele studiilor vor putea fi folosite în biomedicină şi chiar industrie. De exemplu, pentru producerea de energie verde. Ar fi o răsplată pentru echipa care a răscolit sub zăpadă şi în gheţari ca să adune probe.

„Temperaturile nu sunt foarte scăzute, între minus două şi plus patru-cinci grade am trăit noi, însă vântul şi intensitatea lui transformă aceste temperaturi încât le simţi mult mai puternic. Senzaţia e că eşti la -20 de grade”, spune Cristian Coman, cercetător.

Cunoaşterea m-a purtat cel mai mult spre Antarctica şi pentru faptul că iubesc gheaţa, iubesc tot ce înseamnă zăpadă, zone polare, zone extreme”, spune și Corina Iţcuş, cercetător.

Întreaga expediţie în Antarctica a costat aproape 60.000 de euro, bani strânşi mai ales din sponsorizări. În plus, România poate folosi gratuit, timp de cinci ani, staţia de cercetare a Coreei de Sud, datorită unui parteneriat între cele două ţări.

„Să sperăm că rezultatele o să fie notabile. Dacă demonstrăm că putem, fondurile poate vor fi mai serioase”, spune Manuela Sidoroff, directorul general al Institutului Naţional de Ştiinţe Biologice.

Dincolo de muncă şi frig, cercetătorii spun că s-au bucurat din plin de peisajul de la Polul Sud şi de ineditul sat al pinguinilor.