Sari la conținut

Lebedele de pe râul Olt, în pericol de moarte din cauza gerului

Multe lebede au fost prinse ca într-un cleşte de apele îngheţate ale Oltului. Din păcate, oamenii nu prea le pot ajuta. Cu barca nu pot ajunge la păsări, iar gheaţa este prea subţire totuşi ca să reziste la greutatea unui om.

Este foarte greu aproape imposibil de intervenit pentru a le salva pentru că sunt în mijlocul Oltului şi nu este posibilă ajungerea până la locul unde ele sunt prinse în gheaţă", declară Mihail Albulescu, director AJVPS Olt.

Pe râul Olt veniseră la iernat 300 de lebede siberiene, spun cei de la Agenţia de Mediu. Acum, bietele zburătoare sunt victimă sigură.

Frigul acesta le-a surprins. Le limitează resursa trofică pe de-o parte, dar pe altă parte foarte multe exemplare îngheaţă pur şi simplu în timpul nopţii sunt cuprinse de podul de gheaţă care se formează” , spune Mirela Ridiche, muzeograf la Secţia de Ştiinţele Naturii din cadrul Muzeului Olteniei.

Localnicilor li se rupe inima de mila lebedelor şi îi roagă pe primari să trimită angajaţi să ducă păsările într-un adăpost, ca să nu se prăpădească toate.

Primăria trebuie să decidă, să trimită oameni acolo şi să le salveze. E păcat de ele să le lase să îngheţe", afirmă un locuitor.

„Vor supravieţui doar exemplarele care sunt puternice, selecţia naturală îşi va spune cuvântul”, spune Mihail Albulescu, director AJVPS Olt.