Sari la conținut
News Alert

Lukoil a cerut ANRM prelungirea perioadei de explorare a unui perimetru din Marea Neagră

 

Începerea forajului în perimetrul EX-29 Est Rapsodia, concesionat de Lukoil Overseas, parte a grupului Lukoil, era programată pentru 1 octombrie, dar trebuie amânată din cauza unor "complicaţii", precum durata mai mare de timp necesară pregătirii unei platforme petroliere de foraj pentru subtraversarea Strâmtorii Bosfor şi reasamblarea ei în Portul Constanţa, potrivit notei de fundamentare a unui proiect de hotărâre de guvern elaborat de Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale (ANRM), scrie Mediafax.

De asemenea, a fost identificată existenţa unor acumulări de gaze de mică adâncime, potenţial periculoase, motiv pentru care a fost necesară modificarea locaţiei iniţiale a sondei şi efectuarea unor schimbări în documentaţia proiectului de construcţie.

"Este cunoscut faptul că în sectorul românesc al platformei continentale a Mării Negre se găsesc acumulări de gaze situate la mică adâncime, care pot periclita lucrările de foraj a unei sonde şi alte activităţi, astfel încât, în mod obiectiv, titularul a avut nevoie de un timp suplimentar pentru a schimba locaţia iniţială a sondei şi a face unele modificări în documentaţia proiectului de construcţiea acesteia, în scopul evitării efectelor periculoase ale unor astfel de acumulări de gaze", se menţionează în nota de fundamentare.

Prelungirea perioadei de explorare presupune modificarea acordului de concesiune printr-un act adiţional, operaţiune care se realizează prin hotărâre de guvern. Lukoil Overseas a contractat o platformă de foraj de la compania Sedco Forex, care derula lucrări în Golful Mexic. Platforma a ajuns în Portul Constanţa, unde este reasamblată după ce a fost demontată pentru a putea trece pe sub podurile peste Strămtoarea Bosfor.