METEO. Cum va fi vremea în noaptea de Înviere. Vești bune pentru București

Data publicării:
vreme floare getty crop

FOTO:Gulliver/Getty Images

În țară, la noapte va ploua pe arii extinse în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi la munte, unde se vor strânge cantităţi de apă mai însemnate. În restul ţării, ploile vor fi izolate. Temperaturile minime se vor încadra între 4 grade în depresiuni şi 12 grade în Lunca Dunării.

Mâine, în sud şi est, temperaturile vor fi plăcute, dar în restul ţării vremea va fi răcoroasă. Astfel, maximele vor fi cuprinse între 14 şi 22 grade. Ploile vor continua în Oltenia, Transilvania, Maramureş şi la munte, iar pe spaţii mici se mai pot strânge peste 20 litri de apă pe mp. În celelalte regiuni, doar izolat va ploua slab.

În Noaptea de Înviere cerul va deveni variabil, iar în prima şi în a doua zi de Paşte vremea va fi plăcută în mare parte din ţară. Doar în sud-vest, în nord şi pe la munte, mai ales după-amiaza şi seara vor fi ploi de scurtă durată. În schimb, de luni noaptea atmosfera va deveni instabilă şi aversele vor cuprinde toată ţara. În sud acestea vor fi însemnate cantitativ, iar temperaturile vor scădea considerabil.

În Capitală, la noapte, cerul va avea înnorări şi, trecător, este posibil să cadă câţiva stropi. Vântul nu va crea probleme, iar temperatura minimă va fi de 9 grade Celsius.

În Bucureşti, sâmbătă, norii se vor înmulţi din când în când mâine, dar condiţiile de ploaie vor fi reduse. Vântul va fi liniştit, iar presiunea aerului nu se va modifica semnificativ. La amiază, termometrele vor indica până la 21 de grade.

Locuitorii Capitalei se vor bucura de vreme bună până luni seara, când va începe să plouă. Ploile vor continua şi marţi, când vântul va prinde putere, iar temperaturile vor scădea destul de mult. În jur de 14 grade se vor înregistra în orele prânzului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri