Sari la conținut

METEO. Vremea caniculară continuă în toată ţara

La noapte, în ţară, temperaturile se menţin ridicate, cu minime cuprinse între 14 şi 24 grade. Cu toate acestea, mai ales în estul şi centrul ţării, precum şi la munte, vor fi averse locale, frecvente descărcări electrice şi vijelii. Izolat, ploile vor avea şi caracter torenţial şi va cădea grindină.

Mâine, vremea rămâne caniculară în Oltenia, prin Muntenia şi prin Banat, regiuni în care şi disconfortul termic va fi accentuat. La nivelul întregii ţări, maximele se vor încadra între 27 de grade în nordul Moldovei şi pe litoral şi 37 de grade în sud-vestul Olteniei. Vor fi ploi de vară şi intensificări ale vântului la munte, dar pe spaţii mici şi în centrul, sudul şi sud-estul teritoriului.

De miercuri, valul de căldură se va intensifica din nou şi va cuprinde toate regiunile. Maximele se vor situa, în general, între 30 şi 38 de grade, iar cele mai ridicate valori sunt aşteptate din nou în vestul şi sudul ţării. Ploi izolate pot apărea doar pe la munte, în nord-vest şi în vest.

În Bucureşti, la noapte, vor fi posibile ploi cu tunete, fulgere şi vânt intens. Noaptea se anunţă însă tropicală, cu o minimă în jurul valorii de 22 de grade.

Mâine, în Capitală, sunt aşteptate 35 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va putea atinge pragul critic de 80 de unităţi. Cerul va avea unele înnorări şi pot apărea câteva ploi de scurtă durată. Presiunea aerului va începe să crească uşor.

Nici Capitala nu scapă de arşită în zilele următoare. La amiază, termometrele vor indica până la 36 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul slab nu va reuşi să răcorească atmosfera.