Sari la conținut

Meteo. Vremea se va răci brusc. Care sunt cele mai afectate zone

Luni noaptea, norii vor continua să stea departe de sud-estul ţării, dar vor fi numeroşi în restul zonelor. Ploile slabe vor cădea în Maramureş, Banat, Crişana şi mai puţin în Transilvania, Oltenia şi Moldova. Ceaţa va crea probleme spre dimineaţă în sud, sud-est şi centru. Vântul va mai avea intensificări în Câmpia de Vest şi în Moldova.

De marți, temperaturile încep să bată în retragere, iar cea mai evidentă răcire va fi în nordul Moldovei, unde, pe alocuri termometrele vor indica până la 5..6 grade. În schimb, în Lunca Dunării se vor mai atinge 18 grade după-amiază. Ploile vor fi mai frecvente în vest, sud-vest şi centru, dar norii vor acoperi treptat toată ţara. Vântul va fi alert în est şi sud-est, precum şi în vestul extrem.

De miercuri, ploile slabe vor prefera regiunile sudice şi parţial cele centrale.

Vremea închisă va face ca temperaturile să rămână modeste peste tot, cu maxime în general sub 13 grade. Excepţie va face ziua joi, atunci când soarele va mai apărea dincolo de munţi, motiv pentru care în vest se vor mai atinge 15 grade Celsius. În zonele joase din nord-vest şi centru, noaptea va fi ceaţă.

După un început de săptămână cu temperaturi ridicate, vremea se va răci brusc şi în Bucureşti. De miercuri, nu se vor mai depăşi 9..10 grade, iar soarele va lipsi din zona Capitalei. În a doua parte a săptămânii vor creşte şi şansele de burniţă, iar vântul va avea uşoare intensificări.

Se mai răceşte vremea şi la munte, însă câţiva fulgi de zăpadă vor apărea doar la altitudini mari în masivele estice. În rest, vor fi ploi slabe din loc în loc. Atmosfera mohorâtă va fi persistentă în masivele sudice şi sud-vestice, în timp ce în rest, norii se vor mai rări, în special la mijlocul săptămânii.