Opt exemplare de lei, vedete într-un documentar BBC, au fost otrăvite

Data publicării:
lei otraviti in kenya

Doi lei — printre care Bibi, o femelă de 17 ani, una dintre cele mai vârstnice din grup și vedetă a serialului — au murit după ce au mâncat sâmbătă noapte o carcasă de vită otrăvită. O altă leoaică, Sienna, a dispărut și cel puțin cinci feline se află în prezent în grija veterinarilor.

Viața acestui grup de lei, numit „The Marsh Pride”, a fost observată timp de 12 ani de echipe ale serialului documentar „Big Cat Diary”, difuzat pe BBC.

La autopsia lui Bibi s-au găsit urme de carbofuran, semn că acest insecticid a fost folosit pentru a otrăvi grupul de lei, a spus într-un comunicat David Sheldrick Wildlife Trust, ONG de apărare a mediului care a finanțat unitatea veterinară mobilă din Masai Mara.

Doi crescători de animale au fost arestați și inculpați pentru otrăvire, adaugă ONG-ul. Ei riscă închisoarea pe viață pentru că au vizat o specie protejată.

Prezentatorul inițial al emisiunii, Jonathan Scott, zoolog care observă grupul de lei de aproape 40 de ani, a deplâns „sfârșitul unei epoci”. „Big Cat Diary”, serial difuzat sub diferite nume în perioada 1996-2008 și care s-a bucurat de un imens succes, a făcut din Bibi o adevărată vedetă.

Salariați ai rezervației au văzut duminică dimineață că unii lei „se purtau ciudat, se prăbușeau și aveau spasme”, potrivit David Sheldrick Wildlife Trust. O echipă a BBC a mers la fața locului și a găsit-o pe Bibi „lungită pe o parte, cu gura plină de spumă și respirând greu”. La scurt timp leoaica Bibi a murit.

Leii nu sunt doriți de crescătorii de animale în preajma turmelor lor, pe care le aduc să pască în rezervația naturală Masai Mara, unde devin ținta marilor feline. „Zeci de mii de animale domestice sunt aduse noaptea în rezervație. Nimic nu este mai șocant decât ceea ce se întâmplă în Masai Mara”, afirmă Jonathan Scott, punctând „anii de administrare nefericită” de către autoritățile locale.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri