Sari la conținut
News Alert

Orașele viitorului, realitate doar pentru occidentali

 Autostrăzi până în mijlocul oraşului, metrou, staţii de încărcare pentru maşinile electrice sau autoturisme care pot fi închiriate direct de pe stradă, cu un simplu card. Sunt lucruri fireşti în Munchen, o metropolă cu peste șase milioane de locuitori. Dacă n-ar exista toate aceste facilităţi care cu doar câţiva ani în urmă apăreau în filme SF, oraşul s-ar sufoca din cauza aglomeraţiei şi a poluării.

Fabrica de autoturisme este chiar în inima oraşului, ceea ce înseamnă că totul a fost gândit matematic.

Din inima Bavariei, pleacă anual aproape 18.000 de maşini electrice către 32 de ţări din lume. Cele mai multe sunt cumpărate de americani şi norvegieni, pentru că şi autorităţile din ţările lor încurajează această piaţă.

În Norvegia, infrastructura este foarte eficientă: maşinile electrice pot fi încărcate în oraş fără costuri, iar cumpărătorii nu plătesc TVA sau taxe de înmatriculare pentru maşinile electrice”, spune Norbert Reithofer, preşedintele unei companii auto.

În vreme ce autoturismele cu baterie abia îşi fac loc pe piaţă, specialiştii germani au pregătit deja următorul pas - maşina electrică pe hidrogen.

Ne pregătim pentru maşinile pe hidrogen, dar pe de o parte depindem de dezvoltarea infrastructurii pentru alimentarea cu hidrogen, iar pe de altă parte depindem de costurile componentelor. Însă dorim să dublăm capacitatea bateriilor pentru maşinile electrice în următorii cinci ani”, spune Marcus Bolling, vicepreşedinte al unei companii auto.

În România nu prea vedem nici autoturisme electrice, nici infrastructura necesară. De exemplu, la Braşov au fost montate două prize pentru maşinile electrice, dar deocamdată nu sunt funcţionale. Este drept, nici n-ar folosi, deocamdată, la nimic.

La sfârşitul anului trecut am montat aceste prize”, afirmă Sorin Toarcea, purtător de cuvânt al Primăriei Braşov.

„E bine să fie făcute prizele cu 20-30 de ani înainte”, spune un localnic.

În România sunt mai puţin de 50 de maşini electrice, iar in București este o singură bornă publică de alimentare. Producătorii acestor autoturisme amână lansarea noilor modele şi la noi tocmai pentru că nu există cerere.

O altă invenţie, pe care edilii Bucureştiului promiteau că o vor testa şi la noi, este aşa-numitul taxi fără şofer. Adică maşina poate fi închiriată direct de pe stradă, iar plata e în funcţie de distanţa parcursă. Sistemul funcţionează foarte bine în Germania.

Cu cardul ăsta..îl pun într-o zonă specială pe parbriz. Aplicaţia îmi arată unde sunt eu poziţionat, unde sunt maşinile poziţionate în oraş, pot să văd ce model sunt, cât combustibil au în rezervor”, explică Alexandru Şaramet, reprezentantul unui constructor auto.

În România, au fost câteva încercări timide de implementare a acestui sistem, însă, deocamdată, niciuna n-a avut succes.