Capcană mortală pentru speciile protejate

Data actualizării: Data publicării:
ras sosea

Un râs (lynx lynx), exemplar al unei specii protejate prin lege, a fost lovit de o mașină și ucis pe o trecere de pietoni pe DN1 în zona Tureni. 

 

În urmă cu două zile, un râs (lynx lynx) a fost lovit de o mașină și ucis pe o trecere de pietoni din comuna Tureni, județul Cluj, potrivit publicației ziar15minute.net.

Animalul, care face parte dintr-o specie protejată de lege, a fost surprins de un autoturism și accidentat chiar în apropiere de casa primarului din Tureni, Daniela Mănăilă.

Dincolo de faptul că un animal sălbatic a ajuns între oameni, existând astfel posibilitatea să atace pe cineva sau să ucidă animalele domestice, faptul că acest râs a fost ucis pe o trecere de pietoni dintr-o comună ridică o mare problemă ecologică, despre care nimeni nu vorbește, spune publicația menționată.

Montarea parapetelor despărțitoare între cele două sensuri de mers pe DN 1 E60, fără pasaje de trecere de pe un sens pe altul, a afectat serios ecosistemul din zonă, în condițiile în care animalele care trăiesc în zona Cheilor Turenilor, râși, căprioare, cerbi, iepuri, vulpi, nu mai pot traversa șoseaua națională pentru a ajunge în partea cealaltă și ajung să fie strivite de mașini.

„Zilnic sunt căprioare și vulpi omorâte de mașini sus pe dealul Buhi. Totul se întâmplă din cauză că s-au montat parapetele fără breșe de trecere”, spune Daniela Mănăilă, primarul comunei Tureni. Aceasta adaugă că a făcut adrese către autorități pentru protejarea animalelor, pentru crearea breșelor de trecere, însă nimeni nu vrea să-și asume responsabilitatea pentru crearea acestor breșe.„Am făcut cereri la CNAIR încă de când montau parapetele și n-am primit niciun răspuns.

Amenințări de la Poliție

Primarul susține că a fost inclusiv amenințat de Poliție pentru a o lăsa mai ușor cu măsurile destinate protecției speciilor de animale. ”A fost un ofițer de la IGPR la mine la Primărie și m-a amenințat că-mi face dosar penal dacă mai insist cu aceste breșe, pentru că nimeni nu-și va asuma responsabilitatea pentru ele. Problema este mare, deoarece nici agricultorii nu pot traversa DN 1 E60 pentru a ajunge la parcele. Trebuie să meargă până la Turda și să se întoarcă pe dealul Dăbăgău”, spune Daniela Mănăilă.

Publicația menționată întreabă dacă atât CNAIR a obțiunut avizele necesare pentru montarea parapetelor de la Ocolul Silvic și de la Ministerul Mediului.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri