PERICOL. Rușii au pierdut controlul asupra navetei Progress

Data publicării:
naveta progress ruseasca baikonur 6426701-AFP Mediafax Foto--

FOTO: Mediafax Foto

„Ca să fim sinceri, numai un miracol poate salva naveta. Nu există niciun fel de telemetrie, iar naveta nu a reușit să se stabilizeze, astfel că o manevră implicând o andocare de la distanță sau manuală a devenit extrem de periculoasă: echipajul de pe ISS ar putea muri”, a avertizat  o sursă citată de RIA Novosti.

Potrivit agenției ruse, este de așteptat ca naveta să intre în atmosferă și să ia foc în decurs de aproximativ o săptămână. „Contactul total cu Progress, cel mai probabil, nu va putea fi restabilit, așa că naveta va ajunge un deșeu spațial ce poate constitui o amenințare la adresa securității”, a mai spus sursa citată de RIA Novosti.

Naveta transporta material științific și produse de primă necesitate, cum ar fi apă sau hrană pentru cei șase astronauți care se află la bordul stației spațiale orbitale.

Operatorii ruși au întâmpinat probleme cu transmisia de date imediat după ce au lansat, marți, naveta cu ajutorul unei rachete Soiuz de pe cosmodromul de la Baikonur. În aceste condiții, ei au decis să schimbe planul de zbor al navetei. Trei încercări ulterioare de a lua legătura cu naveta au eșuat.

NASA a confirmat că naveta nu transporta materiale esențiale pentru funcționarea părții americane a Stației Spațiale Internaționale și a spus că astronauții au suficiente rezerve pentru a rezista până la următorul zbor de aprovizionare, programat pentru iunie.

Naveta Progress transporta și o replică a drapelului sovietic arborat de Armata Roșie în Berlin în 1945. Drapelul simboliza victoria sovietică asupra Germaniei naziste și urma să fie folosit de cosmonauții ruși de pe ISS, la 9 mai, pentru a trimite urări din spațiu cu prilejul marcării victoriei aliaților în cel de-al Doilea Război Mondial.

În 2011, o rachetă Soiuz care transporta o navetă-cargo similară s-a prăbușit la granița dintre Mongolia și China, la puțin timp după lansare.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri