Ploi, vijelii și grindină. Codul galben a fost extins și prelungit

Data publicării:
ploaie aversa oameni - GettyImages - 20 august 15-1

Foto: Gulliver / GettyImages

ACTUALIZARE. Meteorologii au prelungit până mâine seară, la ora 22:00, atenţionarea cod galben aflată în vigoare. Sunt așteptate ploi torenţiale, vijelii şi grindină mai ales în centrul, estul şi sud-estul ţării. Izolat, sunt estimate cantităţi de apă de 25 l/mp, însă la munte pot să cadă chiar 70 de litri de apă/mp. Vreme instabilă este şi astăzi în vest, centru şi nord.


Meteorologii atenţionează că astăzi vremea se schimbă radical în vest, centru şi nord, dar şi în zonele de deal şi de munte din restul ţării. Aversele torenţiale vor fi însoţite de vijelii, descărcări electrice şi posibil grindină. Atenţionarea cod galben este valabilă până mâine la ora 10:00.

În regiunile din interiorul arcului carpatic, precum şi în toate zonele montane şi submontane, atmosfera se va răcori. În rest, vremea instabilă va apărea seara, iar până atunci, soare generos, disconfort termic accentuat şi maxime ridicate ce vor ajunge până la 35 de grade, izolat, în Muntenia, inclusiv în Bucureşti.

Ziua de astăzi se anunţă foarte caldă, dar instabilă în zonele înalte de relief. Va ploua abundent, astfel că izolat cantităţile de apă pot ajunge la 50..60 de litri pe metru pătrat şi va cădea grindină. Fenomenele vor fi mai intense la început în masivele vestice şi nordice, apoi şi în rest.

În schimb, la mare vremea continuă să fie frumoasă şi extrem de caldă. Maximele vor tinde spre 31 de grade Celsius la umbră, iar apa mării va fi caldă, motiv pentru care disconfortul termic va fi foarte accentuat. Vântul se va intensifica din când în când.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...