Sari la conținut

Seismele din Japonia și Ecuador nu au legătură, deși s-au produs la un interval scurt de timp

 

Foto: Gulliver/GettyImages

Atât Japonia cât și Ecuadorul sunt situate în așa-numitul Inel de Foc al Pacificului care se întinde de-a lungul coastelor ce mărginesc Oceanul Pacific.

Regiunile din cadrul Inelului de Foc sunt foarte expuse seismelor, însă este foarte rar ca un cutremur produs de o parte a lumii să declanșeze un alt seism de cealaltă parte, conform lui Ross Stein, CEO și co-fondator al Temblor.net, un website și o aplicație pentru telefonul mobil care îi ajută pe oameni să înțeleagă care sunt riscurile seismice ale diferitelor locații de pe glob, scrie Agerpres.

În primul rând, seismele care au lovit Japonia sunt de un tip diferit față de cel care s-a produs în Ecuador, conform lui Stein.

La 14 aprilie un cutremur cu magnitudinea de 6,2 s-a produs în sudul Japoniei și, o zi mai târziu, la 15 aprilie, un seism cu magnitudinea 7,0 a lovit aceeași regiune. Aceste cutremure sunt produse în urma alunecării laterale a plăcilor dintr-o zonă de falie.

Cele două cutremure s-au produs la adâncimi mici - între 10 și 12 kilometri - și au avut o mare forță destructivă, ucigând peste 40 de persoane și producând importante pagube materiale.

Cel de-al doilea cutremur a fost de aproximativ 20 de ori mai puternic decât primul și a eliberat de peste 400.000 de ori mai multă energie decât bomba atomică aruncată asupra orașului Nagasaki în 1945, conform unei postări pe blog făcută de Ross Stein și de Volkan Sevilgen, cofondator al Temblor.net.

Astfel, cele două seisme din Japonia au fost, cel mai probabil, corelate, conform lui Stein. Deocamdată nu este însă clar dacă seismul de 6,2 grade l-a "anunțat" pe cel de 7, sau dacă cel din urmă a fost o replică a primului.

„Deocamdată există argumente care susțin ambele variante”, conform celor doi experți. Deși este rar ca o replică să fie mai puternică decât un anumit cutremur, astfel de fenomene se pot produce, a precizat Stein pentru Live Science.

Cei doi seismologi sunt de părere că primul cutremur a dus la creșterea riscului de apariție a unei rupturi pe falie, fapt care probabil că a declanșat cel de-al doilea cutremur.

Sâmbătă, 16 aprilie, la o zi după cel de-al doilea cutremur din Japonia, un seism foarte puternic, de 7,8 grade, a lovit regiunea Muisne din Ecuador. Spre deosebire de seismele de alunecare pe falie produse în Japonia, acest seism s-a produs în urma interacțiunii dintre două plăci tectonice, într-o zonă de subducție tectonică - una dintre cele două plăci alunecând sub cealaltă.

În acest caz, placa tectonică Nazca înaintează sub continentul sud-american cu o rată de 55 - 61 mm pe an.

Ultimele bilanțuri ale victimelor seismului din Ecuador vorbesc despre cel puțin 413 morți.

Acesta nu este primul cutremur puternic produs în regiunea Muisne. Un alt seism, cu magnitudinea de 7,8 grade s-a produs aproape în aceeași locație în 1942.

Ținând cont de faptul că ritmul de subducție este de aproximativ 60 mm pe an și de faptul că au trecut aproape 75 de ani de la ultimul eveniment seismic important din această regiune, putem susține că a fost vorba de un „cutremur repetat” (periodic) și nu de un eveniment seismic aleator, conform lui Stein.

În anul 1906 regiunea Muisne a trecut printr-un seism de magnitudine 8,3, iar unii seismologi suspectează că și alte forțe ar putea fi implicate în declanșarea cutremurului de la sfârșitul săptămânii trecute care ar putea să nu fie „un simplu eveniment repetat”.

Chiar dacă cutremurul din Ecuador nu are nicio legătură cu cele două seisme produse în Japonia, există dovezi că un cutremur puternic poate declanșa seisme în alte părți ale globului. Spre exemplu, seismul de 8,6 care s-a produs în estul Oceanului Indian în 2012 și care este cel mai puternic seism de alunecare pe falie din istoria observațiilor seismologice, a dus la o creștere de aproape cinci ori a numărului de cutremure de cel puțin 5,5 grade, timp de șase zile, în diferite părți ale lumii. „Astfel de replici tind să se producă de asemenea prin alunecări laterale ale scoarței în zone de falie”, a mai precizat Stein.