STUDIU. Impactul poluării a fost calculat greşit

Data publicării:
poluare industriala

Între 1901 şi 2010, cantitatea de dioxid de carbon absorbită de plante a fost mai mare cu 16% decât fusese estimat iniţial, arată datele cercetătorilor americani de la Universitatea din Wyoming. Ceea ce înseamnă că, teoretic, cantitatea de dioxid de carbon din aer este mai mică decât se credea.

În plus, cercetătorii ridică un semn de întrebare în ceea ce priveşte impactul negativ pe care l-ar avea dioxidul de carbon asupra vegetaţiei. Plantele nu ar fi copleşite de o cantitate mare de CO2. Din contră, ar creşte în dimensiune şi ar avea, prin urmare, o capacitate şi mai mare de a consuma dioxidul de carbon din atmosferă.

Şi totuşi, aceste studii nu infirmă existenţa încălzirii globale. În prezent, temperatura medie globală este cu 0,8 grade Celsius mai mare decât în 1880. Fenomenele meteorologice violente au devenit şi mai violente, iar schimbările climatice s-au accentuat în ultimele decenii.

Ceea ce spune studiul realizat la Universitatea din Wyoming este că acest fenomen de încălzire globală ar putea fi legat într-o mai mică măsură de dioxidul de carbon din atmosferă şi, prin urmare, de activitatea industrială.

Şi, totuşi, experţii în meteorologie spun că studiul nu trebuie să oprească măsurile luate la nivel internaţional pentru reducerea emisiilor de carbon. Cantitatea de CO2 din atmosferă este doar un element al unei probleme mult mai complexe.

Noxele nu au impact doar asupra climei, ci afectează şi sănătatea populaţiei din zonele puternic industrializate. Poate cel mai bun exemplu este smogul gros care învăluie constant suprafeţe mari din teritoriul Chinei, inclusiv Beijingul. Iar eliberarea acestor substanţe în aer poate provoca ploaia acidă care distruge chiar acea vegetaţie capabilă să absoarbă în cantităţi mari dioxidul de carbon din atmosferă.

La fel de acidă ca ploaia este şi intervenţia umană. Defrişările excesive provoacă inclusiv modificări de relief şi reduc şi mai tare capacitatea vegetaţiei de a curăţa aerul.

Prin urmare, descoperirile cercetătorilor americani ar trebui să fie o rază de speranţă în lupta cu modificările climatice şi în nicin caz un pretext pentru sporirea poluării. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri