Telescopul Kepler a descoperit peste 100 de exoplanete noi

Data publicării:
kepler foto nasa

 Foto: NASA

Deocamdată, 197 de corpuri cereşti au fost descoperite recent de telescopul Kepler, dintre care 104 exoplanete au fost confirmate de cercetători.

Aceste planete, ale căror diametre sunt de 20-50 de ori mai mari decât cel al Terrei, orbitează în jurul lui K2-72, o stea pitică din categoria M, aflată la o distanţă de 181 de ani-lumină faţă de Pământ.

Savanţii de la Universitatea Arizona spun că posibilitatea existenţei vieţii pe aceste planete din afara Sistemului Solar nu poate fi exclusă.

Patru dintre exoplanetele confirmate sunt telurice şi ar putea să întreţină viaţa. Două dintre ele prezintă niveluri de radiaţie similare celor de pe Terra. 

Descoperirea a fost realizată de savanţi prin combinarea datelor transmise de telescopul Kepler cu observaţiile realizate la sol de telescopul terestru North Gemini şi de WK Keck Observatory din Hawaii.

Atât Kepler, cât şi misiunea de monitorizare de la sol a stelei K2-72, descoperă planete noi prin măsurarea fluctuaţiei de strălucire a unei stele, cauzată de trecerea prin faţa ei a unui corp ceresc.

Peste o mie dintre cele 5.000 de exoplanete detectate până în prezent de Kepler au fost confirmate prin studii ulterioare, potrivit NASA.

Citiți și: 
Profesor de fizică teoretică: Jupiter protejează Pământul de distrugere
DESCOPERIRE. O exoplanetă ce ar putea găzdui viață. Cum ar trăi pământenii acolo
FOTO: Sonda Juno a trimis prima fotografie cu Jupiter
FOTO. Telescopul Hubble a surprins o imagine spectaculoasă cu planeta Jupiter

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri