Sari la conținut

Un aisberg gigant, de circa 6.000 kmp, s-a desprins de Antarctica

Un aisberg gigant, unul dintre cei mari înregistrați până în prezent, s-a desprins de continentul Antarctica, informează miercuri BBC.

Icebergs Off Coast Of Canada's Newfoundland Draw Tourists To Area

Foto: Gulliver/Getty Images

Blocul imens de gheață care măsoară circa 6.000 de kilometri pătrați, a fost observat, miercuri, de un satelit american în timp ce se deplasa în regiunea calotei glaciare Larsen C, scrie Agerpres. Pentru comparație, suprafața insulei Cipru este de aproximativ 9.200 kilometri pătrați.

Oamenii de știință, care au urmărit o perioadă de peste un deceniu evoluția imensei crevase care a condus la desprinderea blocului de gheață, au anticipat acest eveniment. Fenomenul s-a accelerat începând din 2014.

Săptămâna trecută, Agenția Spațială Europeană (ESA), care supraveghează evoluția acestui bloc de gheață, a anunțat că acesta nu mai era legat de continentul Antarctica decât de o porțiune de cinci kilometri.

Pe baza informațiilor furnizate de satelitul CryoSat, ESA a anunțat că "aisbergul final va avea o grosime de circa 190 de metri și va conține circa 1.155 de kilometri cubi de gheață", dar și că dimensiunea sub nivelul mării ''ar putea atinge 201 metri".

Blocuri de gheață se detașează în permanență de Antarctica, dar acesta este deosebit de mare și trebuie supravegheat pentru că ar putea fi periculos pentru circulația maritimă, a subliniat ESA.

Aisbergul desprins nu va avea impact asupra nivelului oceanelor, întrucât plutește deja pe apă.

Blocul face însă parte dintr-o barieră gigantică de gheață, numită "Larsen C", care reține ghețari capabili să facă să crească nivelul oceanelor cu 10 cm dacă vor ajunge în Oceanul Antarctic, potrivit cercetătorilor.

În cele din urmă Larsen C ar putea avea aceeași soartă ca Larsen B, o altă barieră de gheață care s-a dezintegrat în mod spectaculos în 2002, după un proces similar.

O a treia platformă glaciară, Larsen A, a dispărut în 1995.

Formarea aisbergurilor este un proces natural, pe care încălzirea aerului și a oceanelor îl accelerează, au subliniat oamenii de știință.