Un bărbat din Rusia vrea să devină primul beneficiar al unui transplant de corp

Data publicării:
transplant de corp

Valeri Spiridonov, programator de meserie, este decis să intre în sala de operaţii, în ciuda faptului că părinţii lui se opun experimentului.

„Sunt foarte interesat de tehnologie şi orice progres care ar putea schimba viaţa oamenilor în bine. Să fac acest lucru nu este numai o excelentă oportunitate pentru mine, ci va ajuta la crearea unei baze ştiinţifice pentru generaţiile viitoare, indiferent care va fi rezultatul operaţiei”, spune Valeri Spiridonov.

Intervenţia este una extrem de dificilă. Atât donatorul, cât şi pacientul vor trece printr-o separare a capetelor de coloanele vertebrale în acelaşi timp. Capul va fi apoi ataşat de noul trup cu ajutorul unei substanţe speciale, care va uni fasciculele nervoase din creier cu cele din măduva spinării. Muşchii şi vasele sanguine vor fi şi ele cusute. Apoi, pacientul va fi plasat în comă pentru patru săptămâni, pentru a-l împiedica să se mişte. În acest timp, capul şi noul trup ar trebui să se „sudeze”.

Planul este considerat pură fantezie de colegii neurochirurgului, dar medicul este optimist.

„Rusia l-a trimis pe Iuri Gagarin în spaţiu, deşi exista posibilitatea ca el să moară. Statele Unite l-au trimis pe Neil Armstrong pe Lună, deşi exista posibilitatea ca el să moară. În această situaţie, şansele sunt mult mai favorabile decât în cazul celor doi”, spune neurochirurgul Sergio Canavero.

Transplantul de cap sau de corp a devenit o preocupare pentru oamenii de ştiinţă din întreaga lume încă din secolul trecut. În 1970, o echipă de specialişti de la Universitatea din Cleveland a încercat să transplanteze capul unei maimuţe pe corpul alteia. Atunci, chirurgii au eşuat în crearea legăturilor la măduva spinării, astfel încât maimuţa nu îşi putea mişca corpul.

Sergio Canavero susţine însă că această problemă a fost depăşită, iar cercetările pe care le-a făcut îi dau dreptul să intre optimist în sala de operaţii. Transplantul de corp este programat să se realizeze peste doi ani.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri