Sari la conținut

Un OZN...identificat. Rușii fac manevre în spațiu

În luna mai, Rusia a lansat pe orbită mai mulţi sateliţi. La bordul rachetei care i-a purtat era ascuns și Obiectul 28-E. Așa a fost botezat de observatorii spaţiali, care încă se străduiesc să își dea seama ce este cu adevărat. E puţin probabil ca obiectul să fie doar un gunoi spaţial, așa cum s-a crezut iniţial, pentru că, în ultimele luni s-a apropiat de mai mulţi sateliţi rusești, apoi s-a întors la o treaptă a rachetei care l-a trimis în spaţiu.

Cum nu a declarat oficial existenţa acestui obiect în spaţiu, Rusia a lăsat loc speculaţiilor. Iar tensiunile dintre Moscova și Occident i-au făcut pe experţi să își aducă aminte de perioada Războiului Rece, când Uniunea Sovietică lucra pentru dezvoltarea unor distrugători de sateliţi. Sunt obiecte încărcate cu explozibil care, odată detonat, scoate din funcţiune sateliţii inamici de comunicaţii sau spionaj.

Și totuși, spaţiul s-a schimbat foarte mult faţă de era Războiului Rece. Orbita Pământului a devenit mult mai aglomerată. Tocmai de aceea, unii experţi în securitate, citaţi de Washington Post, spun că Rusia nu ar avea niciun motiv să trimită în spaţiu un distrugător de sateliţi. Reziduurile de mare viteză pe care le-ar produce pe orbită o explozie ar fi de necontrolat și ar putea scoate din funcţiune inclusiv sateliţii rusești.

În 2009, nici măcar nu a fost nevoie de o explozie pentru a se produce panică pe orbită. Un satelit american s-a ciocnit din greșeală, la începutul acelui an, de un satelit militar rusesc dezafectat. Și cu toate că pagubele au fost limitate, ţările cu programe spaţiale au fost anunţate să fie pregătite să își mute sateliții din calea norului de fragmente generat de coliziune.

În plus, faţă de era Războiului Rece, a avansat și tehnologia. Și a avansat destul de rapid, mai ales în ultimii ani. Dacă în 2007 chinezii își distrugeau un satelit propriu cu o rachetă lansată din atmosferă pe orbită, doar pentru a vedea dacă sunt capabili de așa ceva, de curând hackerii chinezi s-au infiltrat în sateliţii meteorologici americani de la distanţă. Au avut nevoie doar de calculatoare conectate la internet.

Misteriosul obiect rusesc de pe orbită ar putea avea de fapt o utilitate mult mai pașnică. Ar putea fi, de fapt, un fel de aspirator spaţial, capabil să înlăture gunoaiele spaţiale care ameninţă sateliţii funcţionali.