Sari la conținut

Unde mor sateliții și obiectele spațiale?

Există un loc, pierdut în mijlocul Oceanului Pacific, departe de orice prezență umană, care găzduiește, pentru somnul lor de veci, mari mecanisme trimise în spațiu. Acest cimitir al obiectelor spațiale numără în prezent 260 de „locatari”.

 

punctul nemo

Micii sateliți și enormele stații spațiale nu sunt nemuritoare. Odată ce-și termină misiunea, pentru a evita provocarea unor coliziuni în spațiu, trebuie gândit un loc unde aceste obiecte să rămână pentru totdeauna.

La 1.500 de kilometri nord de Antarctica și la 2.500 de kilometri est de coastele Noii Zeelande, în mijlocul Oceanului Pacific, se află o zonă foarte potrivită pentru a găzdui resturile obiectelor spațiale atunci când ele apar, în plină viteză, din atmsoferă. Acest loc se numește „Polul de inaccesibilitate” sau „Punctul Nemo” (aluzie la romanul lui Jules Verne), iar cel mai apropiat petec de pământ de el se află la 2.688 de kilometri.

Cum se ajunge la „cimitir”

Este o zonă care practic nu există, nefiind definită legal. Obiectele care cad se scufundă până la o adâncime de patru kilometri. Zona este vastă, dar punctul vizat este foarte precis. Când intră în atmosferă, obiectele se scufundă, se sparg, explodează. Întinderea pe care se răspândesc rămășițele poate să aibă și o rază de 1.000 de kilometri. Tocmai de aceea, a fost aleasă această zonă, unde nu se află nimic pe o rază de aproape 3.000 de kilometri.

motor din titan arabia saudita - wikimedia

Parte dintr-un motor din titan, găsit în deșertul saudit în 2001. Foto: Wikimedia

Numai cele mai mari obiecte au o ieșire controlată de pe orbită. Când un vehicul spațial este încă în viață, când încă are propulsie și carburant, la un moment dat este frânat brusc atunci când se află deasupra zonei respective. Dacă vehiculul este deja mort, se trimite un remorcher.

Totul se calculează extrem de precis și se analizează orice posibilitate prin mii de simulări.

Cu câteva zile înainte ca un obiect să fie scos de pe orbită, autoritățile maritime și aeriene din Chile și Noua Zeelandă sunt informate, pentru ca, la rândul lor, să-i alerteze pe piloți și navigatori să evite perimetrul.

Cea mai mare parte a unui mecanism spațial se dezintegrează în momentul în care intră în atmosferă. De exemplu, numai 25 din cele 142 de tone ale stației spațiale ruse MIR au ajuns în cele din urmă în acest cimitir, după ce au explodat în zbor. Stația orbitală a fost scoasă de pe orbită în 2001, după 15 ani de funcționare.

Cu toate pregătirile minuțios făcute, de-a lungul anilor, nu au lipsit și elemente-surpriză. Un etaj al rachetei Falcon 9 a societății Space X a căzut în Mexic și a distrus acoperișul unei case, iar altădată, un hambar a fost distrus de un obiect spațial, în Honduras.

Totuși, în cazul scoaterii de pe orbită a unui obiect spațial mare, totul decurge bine.

7.000 de tone de gunoi spațial

260 de obiecte spațiale au fost scoase de pe orbită și prăbușite în cimitirul din Oceanul Pacific, începând din 1971. Rușii sunt campioni. Au peste 190 de resturi care le aparțin. Urmează Statele Unite (52), Europa (8) și Japonia (6).

iss-wikimedia

Stația spațială internațională FOTO: Wikimedia

Următorul „cadavru spațial” va fi cu siguranță Stația Spațială Internațională (ISS), cu cele 420 de tone de metal ale sale și cu suprafața cât a unui teren de fotbal. Scoaterea sa de pe orbită va avea loc undeva între 2028 și 2040.

Se pune, în mod îndreptățit, întrebarea dacă toate aceste tone de material nu poluează oceanul. Specialiștii spun că este o poluare neglijabilă. Dacă toate resturile spațiale ar cădea pe Terra, adică vreo 7.000 de tone (cât greutatea turnului Eiffel), numai 10-20 la sută ar ajunge să ia contact efectiv cu suprafața Pământului, adică vreo 1.000 de tone. Nu înseamnă mai nimic comparativ cu miile de tone pe care le transportă cargourile. În plus, rămășițele sunt din materiale standard și nu există risc de poluare chimică, argumentează specialiștii.

450.000 de alerte de coliziune pe an

edu_what_is_orbital_debris - nasa

Agențiile spațiale dispun și de un alt loc pentru a se debarasa de numeroasele resturi spațiale și de sateliți – direct în spațiu. Există un cimitir care orbitează, la circa 300 de kilometri de orbita geostaționară, situat la 36.000 de kilometri altitudine față de Ecuador. Un tomberon uriaș cu rămășițe spațiale care se învârtesc în jurul Pământului, pentru o durată nederminată.

Totuși, agențiile spațiale au stabilit reguli, în încercarea de a reduce aceste deșeuri. Cea mai mare parte a sateliților nu au prea multă propulsie, rămân în pană destul de repede și astfel crește riscul de coliziune.

La Centrul Spațial de la Toulouse, de pildă, sunt 450.000 de alerte de coliziune pe an, ceea ce înseamnă 1.500 de alerte pe zi. Dacă nu se reduce numărul de obiecte lăsate să moară în spațiu, viitorul riscă să devină un infern, avertizează specialiștii.

(sursa: Ouest-france)