Sari la conținut

Urși în localități. Daea: De ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul

Ministrul Agriculturii Petre Daea spune că situaţia creată de urşii care au început să coboare tot mai des în localităţi va fi reglementată. El consideră că aceştia ar trebui împuşcaţi pentru că cei care trebuie protejaţi sunt oamenii.

„Am vorbit cu colegii din Guvern, lucrurile acestea se vor reglementa rapid. Să nu alegem între om şi animal”, a spus ministrul. El a adăugat că animalul „trebuie să rămână în spaţiul lui, în habitatul lui, pe o anumită densitate” şi să fie protejaţi oamenii.

„"De ce să nu-i împuşcăm? În primul rând e protejat omul. Nu am ajuns în situaţia să alegem între om şi animal, să fie foarte clar!”, a spus Petre Daea, continuând: „Omul pentru noi este cel care ne interesează, în slujba lui suntem şi împreună cu fiecare dintre cei care au decizie în domeniu luăm măsurile care se impun”, potrivit News.ro.

În opinia sa soluţia în aceste cazuri este ca deciziile să fie aplicate.

„E vorba de a face. Realitatea e evidentă şi nu trebuie să o ocolim”, a subliniat ministrul Agriculturii.