Sari la conținut

Vremea până în 27 martie. Va fi mai frig decât normalul perioadei

Foto: Guliver/Getty Images

BANAT - În cea mai mare parte a intervalului de prognoză se va menţine o vreme mai rece decât în mod obişnuit în a doua jumătate a lunii martie. Astfel, valorile termice maxime se vor situa, în medie regională, între 7 şi 14 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datelor de 15, 19 şi 20 martie, când şi media minimelor nocturne va scădea spre -2 grade. Cele mai ridicate temperaturi vor fi pe 18 şi 26 martie, când valorile nocturne nu vor coborî sub 1...2 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii, predominant ploi în general slabe cantitativ, va fi mai mare pe 15 martie şi, din nou, după data de 20 martie.

CRIŞANA - În primele zile ale intervalului, regimul termic diurn va avea variaţii importante, de la o medie regională de 10 grade pe 14 martie, la 5 grade pe 15 martie, pentru ca ulterior temperaturile să crească din nou spre 10...12 grade în intervalul 16-18 martie. În această perioadă, minimele nocturne nu vor avea variaţii importante şi se vor situa, în medie, în jurul valorii de 0 grade. Pe 19-20 martie vremea se va răci mai accentuat, maximele diurne nu vor mai depăşi valoarea medie de aproximativ 7 grade, iar minimele nocturne vor coborî spre -3...-2 grade. Ulterior, până la sfârşitul intervalului de prognoză, valorile termice vor creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, în jurul datei de 26 martie, se vor atinge valori medii de 12 grade ziua şi 2 grade noaptea, apropiate de normele climatologice ale sfârşitului de martie. Precipitaţii, predominant ploi, se vor semnala pe arii mai extinse pe 15 martie şi, din nou, după data de 20 martie. În restul intervalului de prognoză, probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

TRANSILVANIA - Valorile termice diurne vor avea o evoluţie oscilantă în primele zile ale intervalului de prognoză, de la o medie regională de 8 grade în prima zi, spre 4 grade în a doua zi, pentru ca ulterior să crească din nou până la aproximativ 11 grade pe data de 18 martie. În această perioadă minimele nocturne nu vor avea variaţii importante şi se vor menţine la valori medii negative, de -5...-2 grade. Pe 19 – 20 martie vremea se va răci semnificativ, temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 5...6 grade, iar temperaturile minime vor scădea spre valori medii de -6...-5 grade. În intervalul 22 – 27 martie regimul termic va creşte uşor şi treptat, astfel încât, la finalul celor două săptămâni de prognoză, va deveni apropiat de cel normal pentru sfârşit de martie, cu medii termice de aproximativ 10 grade ziua şi -2...0 grade noaptea. Precipitaţiile, mixte, se vor semnala cu o probabilitate mai mare pe 15 martie şi, aproape zilnic, în intervalul 18-27 martie, dar vor fi în general slabe cantitativ şi pe arii relativ restrânse.

MARAMUREŞ - Regimul termic diurn va marca o scădere de la o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 8 grade în prima zi, la 4 grade în cea de a doua, pentru ca apoi să crească din nou spre 10...11 grade până pe data de 18 martie. Corespunzător acestui interval, temperaturile minime nocturne se vor încadra între -3 şi 1 grad, ca medie regională. Pe 19 – 20 martie vremea se va răci, valorile maxime nu vor mai depăşi 5 grade, iar cele minime vor scădea spre -5 grade. Ulterior, în intervalul 21 – 27 martie, temperatura aerului va marca o creştere uşoară şi treptată, iar la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză se vor atinge valori maxime medii de 11 grade şi minime de aproximativ 0 grade, caracterizând un regim termic normal pentru data calendaristică. Temporar vor fi precipitaţii mixte, izolat moderate cantitativ, pe data de 15 martie, precum şi în intervalul 20 - 27 martie. În celelalte zile ale perioadei de prognoză probabilitatea pentru precipitaţii, slabe, va fi mai redusă.

MOLDOVA - În primele zile ale prognozei, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu valori medii ale maximelor diurne de aproximativ 5 grade şi ale minimelor nocturne de -3...-1 grad. Pe 17 – 18 martie regimul termic va creşte spre valori de 13 grade ziua şi 0 grade noaptea, pentru ca ulterior, pe 19 – 20 martie, o nouă răcire să determine iarăşi scăderea temperaturilor diurne spre 5 grade şi a celor nocturne spre -5 grade, în medie. După data de 21 martie însă, temperaturile vor creşte uşor de la o zi la alta, astfel încât, la sfârşitul celor două săptămâni de prognoză, se vor înregistra valori mediate la scara întregii regiuni de aproximativ 11...12 grade ziua şi 0...1 grad noaptea, caracterizând un regim termic apropiat de cel normal pentru ultimele zile ale lunii martie. În decursul intervalului de prognoză, aproape zilnic vor fi precipitaţii mixte, dar locale şi slabe cantitativ. Excepţie vor face zilele de 14,16 şi 17 martie când probabililtatea de apariție a precipitaţiilor va fi foarte redusă.

DOBROGEA - Intervalul va debuta cu o vreme rece pentru această dată, media regională a temperaturilor maxime urmând a se situa în jurul a 6...7 grade, în timp ce media temperaturilor minime va scădea spre 0 grade. Ulterior, pe 17 – 18 martie, regimul termic va marca o creştere, spre valori de 12 grade ziua şi 3..4 grade noaptea. Apoi însă, o nouă răcire va determina scăderi ale valorilor termice până la medii de 5 grade ziua şi 0 grade noaptea, în jurul datei de 20 martie. În cea de a doua săptămână a intervalului de prognoză, temperatura aerului va marca o creştere treptată, astfel încât, în jurul datei de 26 martie, regimul termic va deveni apropiat de cel normal pentru utlimele zile ale lunii martie, cu valori medii diurne de 10...12 grade şi nocturne de aproximativ 4 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii pe arii mai extinse va fi mai ridicată pe 19, 22 şi 23 martie. În rest, doar izolat şi trecător vor fi posibile ploi slabe.

MUNTENIA - În primele zile ale intervalului, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit în această perioadă a anului, cu o medie a temperaturilor maxime de aproximativ 8 grade, iar a celor minime de -2...0 grade, în general. În intervalul 17 – 19 martie, regimul termic va marca o creştere, valorile diune vor depăşi uşor normele climatologice ale datei, atingând o medie de 14 grade, iar minimele nocturne se vor menţine în jurul valorii de 0 grade. Pe 20 martie vremea se va răci din nou şi temperaturile vor scădea spre medii de 7 grade ziua şi -3...-2 grade noaptea, dar apoi vremea se va încălzi uşor de la o zi la alta. Astfel, la sfârşitul perioadei de prognoză, se vor atinge medii ale temperaturilor diurne de 13...14 grade, în timp ce, pe parcursul nopţilor, valorile termice nu vor mai coborî sub 2 grade. Precipitaţii predominant sub formă de ploaie, slabe cantitativ, se vor semnala pe arii restrânse pe 15, 22 şi 23 martie, iar în restul intervalului de prognoză probabilitatea de apariție a acestora va fi redusă.

OLTENIA - Vremea va fi rece la începutul intervalului de prognoză, cu valori termice diurne de aproximaitv 8 grade şi temperaturi nocturne situate între -2 şi 2 grade, în medie. Pe 17...18 martie regimul termic va marca o creştere şi se vor atinge medii de 14 grade ziua şi 2 grade noaptea, pentru ca ulterior regimul termic să marcheze o nouă scădere. A doua săptămână va fi caracterizată de temperaturi în creştere uşoară de la o zi la alta, astfel încât, spre sfârşitul lunii martie, regimul termic se va apropia de cel normal pentru perioada din an, cu valori medii ale temperaturilor maxime de aproximaitv 14 grade şi ale celor minime de 2 grade. În intervalul de prognoză ploile vor fi puţine şi slabe cantitativ, pe arii destul de restrânse, cel mai probabil în jurul datei de 15 martie şi, din nou, între 22 şi 24 martie.

LA MUNTE - În primele zile ale intervalului, valorile termice se vor situa sub mediile multianuale ale datei, media maximelor va fi de -2...-1 grad, iar cea a minimelor se va situa între -8 şi -6 grade. O uşoară creştere a regimului termic, în jurul datei de 18 martie, va determina temperaturi diurne uşor pozitive, în medie de 2 grade, şi nocturne de -5 grade. Dar, la sfîrşitul primei săptămâni vremea se va răci din nou, spre valori comparabile cu cele din primele zile ale intervalului şi, abia după 21 martie, valorile termice vor marca o creştere treptată, atingând, la finalul perioadei de prognoză, valori medii mai apropiate de normele climatologice ale perioadei, de aproximativ 3 grade ziua şi -4 grade noaptea. Temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare, în cea mai mare parte a intervalului, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse în jurul datei de 15 martie şi, din nou, din data de 18 martie până la sfârşitul perioadei de prognoză.