Viitorii turişti spaţiali: Sunt prieteni şi nu sunt din Hollywood

Data actualizării: Data publicării:
turistispatiali

Două persoane au plătit pentru a merge în vacanţă ... în spaţiu. SpaceX, compania lui Elon Musk, a anunţat că îi va duce pe cei doi să înconjoare Luna la finele anului viitor.

Aceştia vor călători mai departe decât au fost oamenii până acum, spune Musk, însă identităţile lor rămân necunoscute.

Singurele indicii oferite sunt că sunt prieteni şi că nu sunt din Hollywood. Pe o notă mai serioasă, viitorii turişti spaţiali au achitat deja o parte din biletul spre Lună.

Preţul, spune fondatorul SpaceX, este comparabil cu cel plătit pentru a duce astronauţii la staţia spaţială, adică 70 de milioane de dolari de persoană. Richard Branson, fondatorul Virgin, promite şi el călătorii în spaţiu la preţul de 250.000 de dolari însă oricât de mari ar fi ambiţiile privaţilor, realitatea e ceva mai complicată.

De 45 de ani n-a mai fost nicio misiune cu echipaj uman pe Lună şi chiar dacă între timp cursa spaţială nu se mai poartă doar între ţări ci şi între companii, avansul tehnologic vine greu. SpaceX a lansat cu succes 8 rachete însă altele ori au explodat ori s-au prăbuşit. Compania spune că viitorii turişti spaţiali sunt foarte conştienţi de pericole şi că deşi SpaceX va face tot posibilul să le reducă, în acest moment riscurile nu pot fi eliminate complet.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri