Sari la conținut

A patra tragedie în mai puţin de o săptămână. Un ciclist de 21 de ani a încetat din viaţă după un stop cardiac

Verdick (foto) a murit luni la Zwolle, în Olanda, a anunţat echipa continentală la care activa, Jo Piels. Rutierul olandez a fost victima a două stopuri cardiace săptămâna trecută şi a fost plasat în comă artificială.

Gijs a suferit un prim stop cardiac săptămâna trecută în noaptea de luni spre marţi, când disputa o cursă în Polonia. La spital, el a trebuit reanimat pentru a doua oară, însă medicii au fost sceptici în privinţa şanselor sale de supravieţuire.

Pentru o mai bună asistenţă medicală, Verdick a fost transportat în Olanda, unde doctorii au constatat faptul că şi creierul îi este afectat. Ieri, inima sportivului a încetat să mai bată, iar specialiştii nu au mai putut face nimic pentru el.

Ultima săptămână a fost una cu adevărat blestemată pentru sportul mondial, patru sportivi încetând din viaţă din cauza problemelor la inimă: Patrick Ekeng, Jeanine Christelle Djomnang (ambii Camerun), Bernardo Ribeiro (Brazilia) și Gijs Verdick (Olanda).