Sari la conținut

Amenzi de 150 de ori mai mari pe stadioane pentru stoparea violenței

Zgomotul asurzitor al petardelor sau actele de violenţă extremă sunt frecvente pe stadioane.

Jandarmii spun că o parte din vină o au chiar organizatorii competiţiilor sportive care, fie nu controlează suficient de bine spectatorii la intrarea în arene, fie sunt depăşiţi de numărul mare de participanţi la meciuri în aer liber sau în sălile de sport. Soluţia, spun oficialii, ar fi aplicarea de amenzi mult mai mari acolo unde se constată nereguli.

Actualul act legislativ prevede sancţionarea organizatorilor competiţiilor pentru nerespectarea condiţiilor de acces, control preventiv sau siguranţă cu o amendă cuprinsă între 500 - 1.000 de lei. O sancţiune infimă din punctul nostru de vedere şi destul de uşor de achitat. În noul proiect, pentru o mai mare responsabilizare a acestora am propus creşterea cuantumului amenzii până la suma de 150.000 lei”, a declarat Maior Irina Drăgan, purtător de cuvânt al Jandarmeriei Române.

Dacă propunerea va fi aprobată, atunci înainte de orice competiţie sportivă, controalele vor fi făcute de o comisie din care vor face parte reprezentanţii direcţiilor de sport, organizatorii competiţiei, jandarmii, firmele private de pază şi în premieră angajaţii ISU.

Reprezentanţii ISU vor verifica asigurarea căilor de evacuare în caz de incendiu, asigurarea căilor de acces în caz de incendiu de angajaţii ISU, asigurarea surselor de apă, a hidranţilor şi a iluminatului de securitate din spaţiul de evacuare în spaţiile prevăzute cu aşa ceva”, spune Dan Simionescu, şef serviciu prevenire incendii, IGSU.

Conform proiectului, membrii comisiei vor putea opri o competiţie chiar şi jumătate de an dacă se constată că suporterii nu sunt în siguranţă.