Sari la conținut

Andreea Răducanu și Cristi Chivu, maratoniști pentru o cauză nobilă

Maratonul „Ştafeta Carpaţilor” nu a avut limită de vârstă. Liviu Fulica este exemplul cel mai bun. La 62 de ani, e la al şaselea maraton - doar în 2015. Acum doi ani, când a descoperit că suferă de o boală la inimă, a găsit în alergare un tratament.

Liviu Fulica, participant: Îmi place să spun că la o sută de ani voi alerga ultimul maraton.

Printre concurenţi s-au aflat atât sportivi de performanţă, cât şi simpli iubitori de sport şi natură.

Andreea Răducanu: Încercăm să dăm o mână de ajutor sportivilor paralimpici, mă bucur că sunt participanţi în număr destul de mare, ceea ce înseamnă că ne place şi sportul şi ne place să îi ajutăm şi pe cei care au nevoie de susţinerea noastră.

Cristi Chivu: Mă bucur că sunt aici, din păcate nu o să alerg, accidentarea nu permite, dar am făcut o promisiune că la anul mă voi pregăti mai bine.

Înscrierea la concurs a costat 70 de lei, iar banii strânşi vor ajunge la sportivii paralimpici care vor reprezenta România la Campionatul Mondial de la Rio.

Daniel Kearvell, organizator: Evenimentul e în creştere, interesul pentru sport e în creştere, oamenii sunt încântaţi că pot să susţină o cauză nobilă pentru paralimpici.

Cel mai bun timp a fost de două ore şi 40 de minute.

Astăzi am avut emoţii că am câştigat numai cu un minut avans, dar am trăit cu emoţii până la final”, a spus câștigătorul.

Maratonul are deja o tradiţie de zece ani şi la fiecare ediţie numărul participanţilor devine tot mai mare.