Atletism | O multiplă campioană a României a murit la 40 de ani

Data actualizării: Data publicării:
sportiva decedata

Federaţia Română de Atletism a anunţat, marţi, decesul atletei Cristina Nicolau, multiplă campioană la triplusalt, probă în care deţine recordul naţional de sală, din anul 2000. Cristina Nicolau avea doar 40 de ani.

„Federaţia Română de Atletism anunţă cu durere trecerea în nefiinţă, la numai 40 de ani, a celei care a fost Cristina Nicolau. Specialistă a probei de triplusalt, cu rezultate remarcabile şi în cea de lungime, Cristina a fost legitimată la clubul Steaua, avându-l ca antrenor pe Nichifor Ligor”, a anunţat FR Atletism.


Din anul 2000, deţine recordul naţional indoor la triplusalt (14,94 metri). Cu 23 de selecţii în echipa naţională, între care una la Jocurile Olimpice de la Sydney, din 2000, unde s-a clasat pe locul 6, Cristina a adunat în palmares şi o medalie de argint la Campionatele Europene de sală din acelaşi an.

La Campionatele Mondiale în aer liber din anul 2001, Cristina Nicolau a fost a şasea. A reuşit, totodată, două clasări printre primele cinci performere mondiale ale sezonului în sală, la triplusalt, un loc 1 în 2000 şi un loc 4 un an mai târziu.

A cucerit 14 titluri de campioană naţională, din care cinci în aer liber (trei la săritura în lungime şi două la triplusalt) şi nouă în sală (cinci la săritura în lungime şi patru la triplusalt).

A devenit maestră a sportului în 1993, fiind distinsă cu Medalia Meritul Sportiv clasa I, în 2004.

„Dumnezeu s-o odihnească! Condoleanţe familiei îndoliate”, a mai scris FR Atletism în mesaj.

Sursa: News.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri