Sari la conținut
News Alert

BIZIDAY. Câți bani puteau să câștige echipele românești dacă reușeau calificarea în grupele unei competiții europene

Cu doar trei egaluri și trei înfrângeri, ultima participare în Liga Campionilor i-a adus echipei Steaua București venituri de peste 19 milioane de euro. Ca termen de comparație, bugetul pe acest sezon este estimat la nouă milioane de euro, ratarea calificării în sezonul care abia începe a creat mari probleme financiare.

Eșecul Stelei este cu atât mai dureros cu cât UEFA a decis să mărească premiile cu 50%. Cu un procent ceva mai mic, de doar 20%, vor crește și premiile pentru participantele în Europa League, dar nici acolo România nu are nicio echipă calificată.

Ipotetic vorbind, dacă Steaua s-ar fi calificat în play-off-ul Ligii Campionilor, ar fi primit de la UEFA cel puțin trei milioane de euro, indiferent de rezultat. Banii au ajuns la Partizan Belgrad. Dacă Steaua ar fi câștigat play-off-ul și ar fi ajuns să joace în grupă, în conturile echipei ar mai fi intrat încă 12 milioane de euro. Acești bani ar fi venit chiar dacă echipa bucureșteană nu câștiga niciun meci.

Până acum, e vorba de sume fixe, însă mai sunt și alte sume pe care UEFA le plătește echipelor care fac perfomanță. Dar pentru performanță ai nevoie și de jucători de calitate și, deci, de investiții.

În această vară Steaua a cumpărat fotbaliști în valoare de aproximativ un milion de euro, bani pe care i-ar fi scos și dacă ar fi obținut doar două egaluri.

Alți bani ar fi venit din drepturile de televizare, însă nu este vorba de o sumă fixă. Se calculează în funcție de numărul televiziunilor care vor să difuzeze meciurile unei anumite echipe, de rezultatele formațiilor dintr-un campionat și, în final, de punctele adunate de o echipă în ultimele ediții ale cupelor europene. De exemplu, acum doi ani Steaua a încasat din drepturile de televizare 4,5 milioane de euro. Probabil în această ediție suma ar fi fost ceva mai mare.

Mai sunt și banii din bilete, însă aici sumele pot să varieze foarte mult.

Adversare de renume, precum Bayern Munchen sau Real Madrid, ar fi umplut până la refuz tribunele Arenei Naționale, însă o grupă în care cap de serie ar fi PSV Eindhoven ori Zenit Sankt Petersburg nu ar fi adus la fel de mulți bani din bilete.

Per total, echipele românești au ratat din cauza lipsei de performanță minimum 30 de milioane de euro. Și ar fi putut câștiga toate la un loc peste 50 de milioane.