Sari la conținut

C.T.Popescu, după eliminarea Simonei Halep de la Turneul Campioanelor: E inadmisibil să te prăbușești psihic după o lovitură, oricât de teribilă, a adversarei

Cristian Tudor Popescu: Mulți sunt cei care vor spune că meciul a fost pierdut de Simona pe acea lovitură excepțională, un smash pe rever, din poziție extrem de dificilă, executat de Radwanska în tie-break la scorul de 5-1 pentru Simona. Candidează la lovitura anului cu acea bijuterie. Dar nu e așa. Pentru nivelul la care joacă acum și se află în clasamentul mondial Simona, e inadmisibil să te prăbușești psihic după o lovitură, oricât de teribilă, excepțională a adversarei, la scorul de 5-1 în tie-break. Dacă nu ai disciplina mentală să spui că e doar un punct, mai am trei ocazii și în continuare am clar prima șansă să câștig. Dacă nu poți să îți setezi mintea așa și să pierzi încă cinci puncte consecutiv, ăsta e nivelul de la 50 mondial încolo, nu e la nivelul locului 2.

Meciul nu a fost pierdut pe această minge, oricât de norocoasă a Radwanskăi, a fost pierdut din cauza unei diferențe tehnico-tactice între cele două jucătoare. Simona nu lovește mingea până la capăt, perie prea mult. Loviturile ei, în situația în care are timp să se așeze și ar trebui să își scoată adversara din teren și să facă punctul, sunt prea periate, nu au componenta plată, explozivă cum are Radwanska la toate loviturile.

Mereu Simona a fost dată pe spate de loviturile Radwanskăi, care nu e Sharapova sau Serena, dar și-a asumat astăzi cu Simona acest mod de a juca, care nici nu îi e familiar, ea joaca defensiv. A ales azi tactica de a ataca tot timpul cu lovitură explozivă. Înfrângerea Simonei se găsește în cuvântul lui Darren Cahill, când i-a dat sfaturi pe bancă - „Surprinde-mă!”.

Ce greutate? Dar Radwanska nu avea greutăți? A pierdut la Sharapova și la Penetta. A atacat, a riscat, a surprins prin acest joc care nu îi e propriu, a surprins, în vreme ce Simona, în toate momentele, a fost, chiar și la 6-5 acolo în tie-break, la mingea de set, a avut o ocazie uriașă de a face 6-6. Radwanska a dat cu mingea fâlfâită, moale, a avut timp și ce a făcut? În loc să lovească plat, exploziv, în unghi, a lovit iar periat, nici măcar în lung de linie și Radwanska a ridicat lobul, a avut timp și de acolo Simona a pierdut punctul, setul și meciul. Asta e cheia. Câtă vreme în fața unor atacante pur sânge cum e Sharapova, fie de conjunctură, Simona nu lovește la rândul ei agresiv, nu își asumă lovituri decisive, nu are cum să bată astfel de jucătoare. Nu se poate așa ceva

În timpul turneului de la Cincinnati introdusese un astfel de joc, un al doilea joc, în care ataca, făcea ea punctul. A renunțat acum la el și a fost previzibilă în lovituri. Radwanska s-a dus uneori dinainte pe lovitura Simonei, asta a fost.

Citiți și: Simona Halep, eliminată de la Turneul Campioanelor