Sari la conținut

C. T. Popescu: Sunt trist că Simona a pierdut aşa cum a pierdut, că nu a contat în joc

Eu sunt puţin trist, nu pentru că a pierdut Simona, a pierdut Simona în faţa unei jucătoare care are 18 grand-slam-uri, nu e ieşit din comun faptul că a câştigat Serena Williams. Îmi pare rău că a pierdut Simona aşa cum a pierdut, că nu a contat în joc.

Cred că, totuşi, a abordat greşit ca stare psihică jocul de astăzi, a ieşit din zona magică din aceste zile în care a jucat cu sentimentul că nu are ce pierde. Azi a început partida cu sentimentul că are ce pierde, cu sentimentul de frică. De aici crisparea, momentele în care nu a mai funcţionat serviciul foarte bun pe care ni l-a prezentat în aceste zile.

Nu se punea problema să câştige, cred că nu a venit cu ideea să joace un tenis frumos, ci cu ideea să câştige.

Oricum, cu tot ce ne-a arătat la Turneul Campioanelor, Simona ne prevesteşte un an 2015 extraordinar, totul curge în favoarea ei.

Să nu uităm totuşi că Serena are 34 de ani, Şarapova are 30, sunt singurele care o cam domină”, a declarat Cristian tudor Popescu, după finala de astăzi de la Singapore.