Sari la conținut
News Alert

Clasamentul WTA. Surpriza care o așteaptă pe Irina Begu

 ©FOTO: Gulliver/GettyImages

În semifinalele turneului de la Roma, numărul 35 mondial a avut puţine şanse în faţa liderului clasamentului WTA, într-un meci amânat şi întrerupt de două ori din cauza ploii. Serena a făcut repede 3-1, dar Begu a reuşit să egaleze situaţia în game-ul al optulea. Americanca nu s-a speriat şi a închis setul cu un break. Irina a pierdut cu 4-6 primul act şi şi-a pierdut şi încrederea.

Setul secund a fost fără istoric - după un break al româncei, cea mai bună jucătoare din lume a câştigat șase game-uri la rând şi s-a calificat în finala de pe Foro Italico.

Irina Begu (25 de ani) se bucură că a avut momente în care a putut ține pasul cu Serena Williams, mai ales la câteva raliuri lungi.

„Șansa de a putea să joc împotriva ei m-a făcut să văd lucrurile altfel”, a spus sportiva din România, care a fost la rândul ei, lăudată de Serena Williams. Jucătoarea din SUA o consideră o adevărată luptătoare pe adversara sa de sâmbătă.

Irina Begu şi-a asigurat pătrunderea în top 30 WTA (de luni urca pe locul 28 mondial) şi va beneficia, ca atare, de statutul de cap de serie la Roland Garros. A ajuns cel puţin până în sferturile de finală la ultimele trei turnee importante la care a participat: Charleston, Madrid șiRoma.

„A fost o săptămână incredibilă, cu performanțe. Am prins mai multă încredere și mă bucur că am avut ocazia să joc cu Serena în semifinale. Șansa de a putea să joc împotriva ei m-a făcut să văd lucrurile altfel și sper să mă ajute pe viitor. Ea a returnat foarte bine... Poate nici eu n-am servit atât de bine pe cât mi-aș fi dorit, însă returul ei a fost întotdeauna foarte agresiv, mă punea sub presiune și automat intram în defensivă", a declarat Irina Begu, citată de digisport.ro.

„Uneori, chiar dacă tu îți dorești foarte mult, încerci să faci aproape imposibilul, ea are niște lovituri incredibile și chiar mă bucur că am avut ocazia să joc cu ea. E normal, Serena e numărul 1, mă așteptam la un meci foarte greu, mă așteptam să servească foarte bine, să returneze foarte bine, eram pregătită, însă am încercat să fac tot ce am putut eu, atât am reușit astăzi. Repet, mă bucur că am jucat cu ea și mi-am dat seama la ce nivel sunt și că pot să fac față. Au fost raliuri lungi unde am ținut pasul cu ea", a mai spus jucătoarea din România.