Cum reacționează Mutu, după zece ani, când e întrebat de Chelsea

Data publicării:
mutu limba scoasa -Mediafax Foto-Laurentiu Mich

„Adrian Mutu își încrucișează picioasele sub canapeaua de culoarea muștarului. Își ia iPhone-ul, ochelarii de soare Ray-Ban și cheile mașinii. Știa că urmează întrebarea și simte că e de ajuns: Dacă mă întrebi din nou despre Chelsea, mă ridic și plec. Nu mă interesează, l-a avertizat el pe ziarist, scrie The Times.

„Încerc să nu mă gândesc la asta prea mult”, adaugă el. „Am făcut unele greșeli și dacă aș putea da timpul înapoi, desigur că nu le-aș mai face. Dar e prea târziu să mai fac ceva. Nu mă gândesc la ce am pierdut. Nu-mi place să vorbesc despre Chelsea. S-a întâmplat naibii acum zece ani. Mereu e la fel. Nu știu care e ultima noutate. Nu-mi pasă. De ce ar fi așa de greu? Pentru că trebuie să aștept ca să văd ce se întâmplă? M-am obișnuit acum. Continuă treaba asta de zece ani și în continuare nu știu ce se va întâmpla. Încerc să nu mă las copleșit de griji, pentru că asta n-ar servi la nimic, dar sigur că nu e ușor, nici după atât timp!”, a explicat apoi românul în interviul acordat cotidianului britanic.

Adrian Mutu riscă să trăiască toată viața ca un sărac lipit pământului, din cauza bătăliei judiciare pe care o are cu Chelsea, dar spune că nu regretă nimic, comentează cotidianul britanic în articolul intitulat „Adrian Mutu, prințul playboy-lor, care riscă să devină sărac lipit pământului”.

Adrian Mutu, împrumutat pentru trei luni în India. Atacantul va câştiga 500.000 de euro

Clubul englez l-a concediat pe fotbalistul român după ce testele au demonstrat că a consumat cocaină. Se întâmpla în septembrie 2004. Chelsea l-a dat în judecată și-i cere înapoi milioane de lire, dar Mutu continuă bătălia în justiție. Dacă tribunalul decide că trebuie să dea banii înapoi, atunci profitabilul său transfer în India ar putea fi cel mai înțelept lucru pe care l-a făcut în ultimii zece ani, conchide Eurosport, care preia interviul din „The Times”.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Motivul pentru care Dinu Maxer s-a supărat supărat pe Smiley și Damian Drăghici: "Mă deranjează!”
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...