Sari la conținut

Doi copii români au fost printre câştigătorii Campionatului de fotbal Cartoon Network din acest an, organizat în parteneriat cu Digi Sport

Fani ai fotbalului, copiii au încărcat un clip video prin care și-au demonstrat talentul la fotbal pe http://academia-cn.cartoonnetwork.ro/. Premiul cel mare a fost întâlnirea cu starul brazilian Luiz Gustavo. Câştigătorii au avut ocazia să se antreneze cu fotbalistul chiar pe stadionul echipei germane Wolfsburg, la care evoluează Luiz Gustavo. Ei au făcut şi fotografii cu starul brazilian şi au primit apoi trofee, mingi de fotbal cu autograf şi tricouri cu numele lor

Andrei Mihăescu, unul dintre câștigători, a spus că este mândru de faptul că Luiz Gustavo l-a încurajat să joace fotbal în continuare. “Experiența a fost una fantastică, sper din suflet să am ocazia să îl întâlnesc încă o dată pe acest fotbalist minunat!”, a adăugat tânărul talent.

La rândul său, George Mada, a povestit despre întâlnirea cu Luiz Gustavo ca fiind un vis împlinit. “Chiar înainte de a începe să joc fotbal, mi-am dorit să mă antrenez cu un fotbalist adevărat. Iată că visul meu a devenit realitate!”, a spus George Mada.

“A fost o adevărată distracție să fac parte din Academia Cartoon Network anul acesta. Copiii sunt atât de talentați și m-au inspirat cu adevărat. Sper ca acest proiect să îi ajute să își descopere potențialul și să îi facă să creadă că visele pot deveni realitate”, a declarat Luiz Gustavo.