Sari la conținut

E oficial: Rasmussen pleacă de la CSM Bucureşti. Anunțul antrenorului danez

Dorit la naţionala Ungariei, antrenorul danez care a adus primul trofeul al Ligii Campionilor în România a confirmat zvonurile, dar a vorbit şi despre viitorul grupării pe care a antrenat-o în ultimele 8 luni.

„Sper ca noul antrenor să construiască pe ceea am început aici. Va fi o echipă extraordinară. Este o echipă foarte bună, au fundaţia şi au o bază solidă pentru a continua să crească. Sunt şanse mari pentru echipa asta şi sezonul viitor”, a declarat Kim Rasmussen, pentru Digi Sport, la finalul meciului câștigat împotriva Rapidului.

„Nu ştiu încă unde voi antrena în sezonul viitor. Este aproape de a fi oficial, lipsesc doar detalii minore, dar vom vedea”, a adăugat antrenorul noii campioane a Europei la handbal feminin.

Meciurile din Final Four-ul Cupei României, competiţie care va fi săptămâna viitoare în direct la Digi Sport, vor fi ultimele pentru Kim Rasmussen pe banca tehnică a CSM-ului.

„Mi-e puţin frică de ce va urma, dar voi sta calm şi voi pleca acasă mâine. Voi sta două zile acasă, mă voi odihni şi mă voi întoarce marţi, pregătit pentru handbal. Vom vedea dacă vom fi 100% pregătiţi pentru Final Four-ul de săptămâna viitoare”, a mai precizat tehnicianul danez.

Jakob Vestergaard este favorit să preia funcţia de antrenor principal la CSM Bucureşti.

Citiți și:

Vestergaard, aproape de revenirea la CSM Bucureşti. Şanse mici de a rămâne Rasmussen