Sari la conținut

EURO U21. România – Muntenegru, scor 4-3. Revenire de senzație a tricolorilor mici

Viorel Moldovan nu putea să aibă parte de un debut mai frumos pe banca naţionalei sub vârsta de 21 de ani. Echipa de tineret a învins-o pe Muntenegru după un meci în care a revenit spectaculos.

Jucătorul legitimat la Pescara, Deian Boldor, a deschis scorul după o centrare a lui Creţu. Bucuria nu a durat mult pentru că oaspeţii au egalat prin Djordjevic. Acelaşi jucător a mai marcat o dată la o neatenţie a lui Ţîru. Muntenegreanul a realizat hat-trick-ul cu zece minute înainte de pauză.

Tricolorii au ieşit foarte motivaţi de la vestiare. Puşcaş a redus din diferenţă cu o lovitură de cap, după o centrare foarte bună a lui Bălaşa.

Bumba a fost apoi faultat de portarul advers, iar arbitru a dictat 11 metri. Tot el a transformat fără emoţii penalty-ul şi a egalat, 3 – 3.

Florin Tănase a marcat golul victoriei cu opt minute înainte de final. S-a terminat 4 - 3, iar tricolorii mici au obtinut o victorie esențială în lupta pentru calificarea la Euro 2015.

România este pe locul doi în grupă și cu două puncte mai puţin decât liderul Germania. Ultima etapă va fi decisivă pentru tricolori, care vor juca împotriva nemților. Muntenegru rămâne favorită la calificarea la baraj. În ultimul meci va înfrunta Insulele Feroe.

Clasament:

1. Germania 14p

2. România 12p

3. Muntenegru 11p

4. Irlanda 8p

5. Insulele Feroe 1p