Federația Română de Fotbal ar putea fi ajutată cu un milion de euro de Ministerul Tineretului și Sportului

Data publicării:
burleanu chivorchan

În 2015, Federaţia Română de Fotbal ar putea primi bani de la stat. Cu un buget mai mare cu 7% decât în acest an, Ministerul Tineretului şi Sportului este dispus să ajute şi fotbalul la nivel de copii şi juniori.

„Cred că este pentru prima dată când fotbalul a solicitat o finanțare pe 2015 de la MTS”, spune Carmen Tocală, secretar de stat în MTS.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a admis că a avut discuţii cu reprezentanţii MTS.

Am spus de la bun început: vom atrage toate fondurile și finanțările pe care Federația Română de Fotbal le poate accesa. Asta pentru că nu există bani de care dezvoltarea fotbalului românesc să se poată lipsi. Însă, cel puțin până acum, am decis să nu solicităm finanțare de la Ministerul Tineretului și Sportului”, a fost reacţia lui Burleanu.

Mircea Sandu consideră că alocarea de fonduri de la MTS pentru fotbal este nejustificată și spune că nu a solicitat finanțări de la Minister cât timp a fost la șefia Federației.

Niciodată! Și nu mi se pare corect ca statul să suporte finanţarea fotbalului, care este privat de dinainte de 1990. (Reporter: De ce s-a ajuns aici?) Întrebaţi-i pe ei, că probabil nu au bani, dar în sfârşit, probabil că sunt proiecte sponsorizate, susţinute de la bugetul statului, eu ştiu că la data respectivă, când eram în Federaţie erau anumite sponsorizări de până la 100.000 de euro pe proiecte pentru copii şi juniori, dar dacă e să iei 100.000 te controlează de 7 milioane. Am lăsat lichidităţi de 6 milioane, plus contracte, dar nu mă mai interesează, e problema celor de astăzi ce fac cu banii. Ei trebuie să se raporteze la membrii afiliaţi şi la opinia publică”, a declarat Mircea Sandu pentru Digi Sport.

Mircea Sandu a fost timp de 24 de ani preşedintele Federaţiei Române de Fotbal. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri