Sari la conținut

Flavia Pennetta, cea mai frumoasă retragere

Italianca și-a anunțat retragerea din activitate, imediat după ce a înregistrat cel mai important succes al carierei. Sportiva a reușit marea surpriză și a câștigat, din postura de cap de serie 26, turneul de Grand Slam de la Flushing Meadows. În semifinale a eliminat-o chiar pe Simona Halep.

„Voi juca până la finalul anului, dar a fost ultimul meu meci aici, la New York. Acesta este momentul perfect, a fost o decizie foarte dificil de luat, dar sunt foarte fericită că am făcut asta. Sunt încântată şi mândră de ceea ce am realizat”, a spus Pennetta la conferința de presă de după victoria din finala de la US Open.

Flavia Pennetta a devenit a patra cea mai în vârstă jucătoare din era Open care câștigă un titlu de Mare Slem. Sportiva care a urcat până pe locul 8 WTA susține că retragerea nu a depins de rezultatul din finala cu Roberta Vinci.

”Ar fi fost la fel. Chiar dacă aș fi câștigat sau pierdut, nu se schimba cu nimic. Decizia era deja luată și consider că acesta este cel mai bun moment pe care îl poate avea cineva”, a mai spus italianca.

Zece turnee la simplu și 17 la dublu a câștigat Pennetta, primul la Sopot, în urma cu 11 ani.