Fotbalist amendat de club cu 10.400 de euro pentru că nu a oprit mașina la semnalele poliției

Data publicării:
masina

James a fost surprins de un echipaj de poliție gonind pe o autostradă de lângă Madrid cu 200 de kilometri pe oră. Deși oamenii legii - aflați într-un autoturism nemarcat cu semne ale poliției - i-au făcut semne regulamentare să oprească, folosind bastoane reflectorizante și girofar montat pe mașină, James a continuat să conducă până la baza de antrenament din Valdebebas, unde polițiștilor li s-a permis intrarea doar după ce s-au legitimat.

Decarul vicecampioanei Spaniei a motivat fuga din fața reprezentanților forțelor de ordine prin faptul că ar fi crezut că era cazul de o tentativă de sechestru. Columbianul a susținut că a văzut acest gen de operare în cazul unor sechestre de persoane în țara sa natală.

James - pentru care Real Madrid a plătit 80 de milioane de euro în 2014 - se află acum pe lista de transferuri a galacticilor.

7,7 milioane de euro este salariul anual brut primit de James Rodriguez (24 de ani) la Real Madrid, astfel că amenda în valoare de 10.400 de euro nu îl va afecta prea mult.

James nu este singurul jucător de la Real care are probleme cu legea. Karim Benzema a fost prins de mai multe ori circulând fără permis de conducere sau cu el suspendat. Tot francezul este cercetat penal și în cazul de șantaj față de colegul său din echipa națională, Mathieu Valbuena.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri