Sari la conținut

Fotbaliştii și suporterii Barcelonei i-au adus un ultim omagiu lui Tito Vilanova

Suporterii Barcelonei s-au adunat la stadion pentru a-i aduce un ultim omagiu lui Tito Vilanova. Jucătorii şi cei din conducerea clubului au fost primii care şi-au luat adio de la fostul antrenor. Au păstrat un minut de reculegere în faţa unui tablou al lui Vilanova.

Este un moment greu. Timp de doi ani a luptat şi Tito a fost un exemplu pentru noi toţi. A luptat până în ultima clipă, cu forţă şi cu energie. Ne încuraja şi pe noi să luptăm în fiecare zi. A fost un om foarte important pentru noi, iar aceasta este o zi foarte tristă. Acum, trebuie să fim alături de familia lui”, a spus Carles Puyol.

Să-l pierdem la doar 45 de ani este un lucru foarte trist, pentru că a luptat mult împotriva bolii. Acesta este însă sfârşitul unei perioade grele şi trebuie să ne recuperăm. Tito a fost o persoană foarte responsabilă, o persoană foarte energică. Trebuie să preluăm din energia lui şi să mergem mai departe”, a spus Josep Maria Bartolomeu.

Antrenorul care a cucerit ultimul titlu cu FC Barcelona, în 2013, Tito Vilanova, a decedat vineri, după mai bine de doi ani de luptă cu cancerul. Înmormântarea lui va avea loc luni la Catedrala din Barcelona.