Sari la conținut

FRF, sesizată oficial pentru mai multe meciuri suspecte de „blat” la pariuri

Conducerea Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România a anunțat că responsabilitatea sa s-a încheiat în momentul în care a făcut sesizarea către Federație. „Noi nu suntem organ de anchetă, mai departe e treaba FRF”, a spus directorul executiv al organizației, Doru Gheorghiu.

Patronatul are un contract colaborare cu FRF și clauza de confidențialitate împiedică publicarea listei cu meciurile care întrunesc condițiile unuia „blătuit” la pariuri, însă indiciile sunt clare, din moment ce a fost făcută o sesizare oficială.

„Patronatul are un protocol semnat cu Federaţia Română de Fotbal prin care îi oferim meciurile cu tendinţele atipice de pariere. Au fost meciuri pe care le-am sesizat federaţiei, dar rolul nostru se opreşte aici. Un operator nu ştie când are loc un blat, dar tendinţele de pariere pot spune că la un meci se întâmplă ceva. Exact ce se întâmplă nu ştie, dar sume mari mizate pe, să spunem, 1 pauză/2 final la un meci, pot semnala că se întâmplă ceva. Nu pot să spun ce meciuri am sesizat FRF, pentru că aici intervine clauza de confidenţialitate. Departamentul de Integritate al FRF poate face asta. Noi nu suntem organ de anchetă, mai departe e treaba FRF”, a spus Doru Gheorghiu.

Acesta a explicat că agenţiile nu pot identifica fotbaliştii sau antrenorii care intră să parieze.

Doru Gheorghiu le-a transmis în mod public jucătorilor, antrenorilor şi conducătorilor din fotbal să nu mai intre în agenţiile de pariuri. „Mesajul concret al Patronatului Organizatorilor de Pariuri din România este următorul: Domnilor jucători şi antrenori, rămâneţi pe teren, nu sunteţi clienţii potriviţi pentru agenţiile de pariuri. Nu ne dorim fotbalişti în agenţiile de pariuri. Ei trebuie să facă sport, să se concentreze pe sportul de performanţă şi atât”, a mai afirmat el.

În ultima perioadă au apărut mai multe cazuri de fotbalişti şi antrenori care au jucat la pariuri, lucru interzis de regulamentele Federaţiei Române de Fotbal. Printre jucătorii şi antrenorii implicaţi se numără Marius Şumudică, Nicolo Napoli, Flavius Stoican, Mihai Costea precum şi mai mulţi jucători şi oficiali ai echipei Gloria Buzău.

Antrenorul echipei Astra Giurgiu, Marius Şumudică, a fost primul om de fotbal sancţionat pentru că a jucat la pariuri. El a primit din partea Comisiei de Disciplină a FRF o sancţiune cu interzicerea oricăror activităţi legate de fotbal pentru o perioadă de şase luni şi 100.000 de lei penalitate sportivă. Ulterior, Comisia de Recurs i-a redus sancţiunea la 2 luni de suspendare şi 50.000 de lei. Suspendarea lui Marius Şumudică va intra în vigoare din 8 iunie, conform hotărârii membrilor Comisiei de Recurs a FRF.