Horia Tecău şi Jean Julien Rojer au câştigat Turneul Campionilor de la Londra

Data publicării:
22.11 Tecau Rojer castigatori GettyImages-498288274

Cristian Tudor Popescu despre succesul uriaş obţinut de Horia Tecău:

E o seară istorică pentru tenis. Avem două premiere: prima - doi jucători români, in finala unui superturneu şi a doua - de la Ilie Năstase primul român care ajunge în poziţia nr 1 mondial este Horia Tecău. Sunt două performanţe care înseamnă enorm, pot să-l propulsesze în anii care vin. Ei pot fi consideraţi nişte modele pentru tinerii jucători de tenis. În tenis avem modele.

Partida nu a fost atât de strânsă ca şi cele din semifinale. Aici s-au lovit de stânga de Tecău.
Horia a servit împuşcat constant. Rojer a arătat reflexele lui de pisică. Bopanna a fost crispat, probabil emoţionat şi a pierdut de trei ori serviciul, de aici înfrângerea într-o oră. Jocul său a fost mai nesigur.

Victoria lui Rojer şi Tecău era previzibilă. 

(Urmăriţi în materialul video de mai sus comentariul complet al jurnalistului Cristian Tudor Popescu)


Horia Tecău trece prin cea mai bună perioadă a carierei: după ce a câştigat în acest an primul Grand Slam la dublu, Wimbledon, românul de 30 de ani s-a impus la Turneul Campionilor şi a terminat anul pe primul loc în clasamentul ATP la dublu.

"Am avut multe emoţii în această săptămână. Sunt multe lucruri pe care le-am realizat. Am luptat mult şi ne-am antrenat enorm de mult ca să ajungem aici. Suntem extrem de fericiţi că totul s-a materializat în această săptămână cu acest titlu, cu o victorie în faţa numărului unu mondial, care ne-a şi făcut să terminăm anul pe numărul unu.

Jocul nostru a fost bun în mare parte pe durata acestei săptămâni. Nu am schimbat nimic din modul în care am pregătit meciul. Doar am schimbat câteva chestii tactice. Florin şi Rohan reprezintă o echipă diferită de celelalte. Florin joacă foarte bine din spatele terenului, Rohan serveşte puternic şi au crescut mult ca joc în acest an. Mă bucur că am avut un start de meci foarte bun, cu un break care să ajute să avem acel avantaj la început", a spus Horia Tecău într-un interviu acordat Digi Sport.



Florin Mergea l-a felicitat pe Horia Tecău, chiar dacă a ratat şansa să câştige cel mai important titlu al carierei. 

"Jucăm împreună de câteva luni şi cred că rezultatele sunt extraordinare. Vreau să îi felicit pe adversarii noştri de azi. Îl ştiu pe Horia de când aveam şase ani. Îi felicit pentru un sezon incredibil", a comentat Florin Mergea, în cadrul ceremoniei de premiere, relatează digisport.ro.

Mergea a avut un mesaj emoţionant şi pentru soţia sa: "Vreau să îi mulţumesc soţiei mele, alăuri de care am început această călătorie cu patru ani în urmă. Eşti centrul Universului meu şi nu aş fi aici fără tine. Te iubesc!".



Horia Tecău şi Jean Julien Rojer au câştigat meciul disputat împotriva perechii Florin Mergea şi Rohan Bopanna cu scorul de 6-4, 6-3.

Perechea Horia Tecău şi Jean Julien Rojer a câştigat primul set în faţa cuplului Florin Mergea şi Rohan Bopanna cu 6-4.


Florin Mergea şi Rohan Bopanna au ajuns în ultimul act al competiţiei după ce au câştigat prima semifinală a turneului. Mergea şi Bopanna s-au impus în două seturi în faţa perechii Ivan Dodig - Marcelo Melo. Mergea si Bopanna au avut nevoie de doar o ora pentru o victorie cu 6-4 si 6-2.

Bineînțeles, noi știam ce putem să facem și am fost încrezători de la început că putem să avem un rezultat foarte bun aici. Acum este o realizare extraordinară și poate nu-mi dau seama chiar acum, dar o să-mi dau seama zilele următoare”, a declarat Florin Mergea după ce s-a calificat în finală.

În cea de-a doua semifinală a turneului, Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer au reuşit să îi învingă pentru prima oară pe fraţii Bryan. Perechea româno-olandeză s-a impus în două seturi simetrice, 6-4, 6-4.

Tecău şi Rojer vor termina pe primul loc în clasamentul anului 2015 indiferent de rezultatul finalei de la Turneul Campionilor şi au primit trofeul meritat imediat după victoria din semifinală.

Horia Tecău a subliniat cât de important e faptul că va termina anul 2015 ca lider : „Sunt foarte fericit. Pentru mine, pentru familia mea, pentru oraşul meu, pentru România. Nu vedeam în urmă cu mai mulţi ani acest lucru posibil, dar am lucrat mult".

42 de ani au trecut de când un român nu s-a mai aflat la finalul unui an pe prima poziţie în clasamentul ATP. Ilie Năstase încheia anul 1973 ca lider în proba de simplu. Ultimii 10 ani au fost dominaţi categoric de perechea Bob şi Mike Bryan. Cei doi au terminat anul în fotoliul de lider al clasamentului ATP în nouă din zece ocazii, subliniază digisport.ro.

În ceea ce priveşte finala de duminică de la Turneul Campionilor, Horia Tecău se aşteaptă la un meci frumos şi crede că cine va şti să trateze cu mai mult calm momentele-cheie va avea câştig de cauză.

Suntem foarte fericiţi să primim acest premiu, dar trebuie să trecem repede peste acest moment. Jucăm un meci dificil, voi juca împotriva conaţionalului meu, Florin Mergea, ne cunoaştem foarte bine şi sunt foarte încântat să joc finala aici împotriva lui şi a coechipierului său. Este o performanţă foarte mare pentru ţara noastră şi va fi un meci interesant”, a declarat Horia Tecău. „Ei au jucat foarte bine în acest turneu. Va conta cine va gestiona mai bine momentele dificile. Aştept să fie un meci frumos”, a adăugat Horia.

Șapte confruntări directe au avut, de-a lungul timpului, Tecău şi Mergea, toate fiind câştigate de Horia Tecău.

Finala de dublu de la Turneul Campionilor va fi transmisă în direct la Digi Sport 2 azi, de la 17:30.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri